Apă rece. Și limpede… Nea Florică, mare amator de remi. Tot „Monumentu”-l cunoaște. Apare primul pe alee, cu pietrele sub braț. În urma lui, la un pas, niciodată în rând cu el, un bătrânel cocârjat, scuipându-și bojocii de-atâta tușitură după țigara ce doar a aruncat-o, se târâie gâfâind cu o plasă în care ține o pistelcă lustruită de-atâta joc: – Care te-a-mbrăcat, cumnate! Nu te-o pune dracu s-o mierlești, că n-am bani nici de-un pahar cu apă! Ajunși la masa din beton, aruncă țoala ca pe un prostovol, o netezește cu palmele-i zgrunțuroase și se apucă de amestecat pietrele. În așteptarea partenerilor, bătrânelul dispare. Când se întoarce după un sfert de ceas, jocul e în toi. El își vede de-ale lui: desface o sticlă cu bere, o mută într-o halbă, cu grijă ca gulerul să nu dea pe dinafară. O pune apoi în fața lui nea Florică, după care, asemenea unui câine credincios, se postează în spatele acestuia. Nu scoate un cuvânt. … Florică, băiat finuț, „zburat” pe ulița ce străjuiește calea ferată din marginea cartierului Radu Negru, e astăzi, duminică, mai fără astâmpăr ca oricând. Abia așteaptă să se întâlnească cu Steluța. Săptămâna trecută, după ce și-au dat întâlnire la ceas, au coborât pe Regală, până la „Popular”. Procurase bilete din vreme la „O floare și doi grădinari”. A plâns Steluța lui ca după mort. S-au urcat în tramvaiul de Brăilița și a „răsturnat-o” în poartă la mamă-sa, așa cum îi promisese: curată pahar și nemozolită. Atât i-ar fi trebuit! Fratele Steluței, de peste gard, îl studie din cap până-n picioare. Îi ceru o țigară. Și-ncă una. – Gura! Ciocu mic! Aicea calci pe halca mea de avere! Care te-a-mbrăcat! Știa Florică ce știa: ăi din Radu Negru erau rivalii de moarte ai ălora din Brăilița. Din pricina asta, la plecarea de-acasă, Florică nu-și legase cuțitul la ciorap, de teamă să nu facă vreo prostie. Azi n-a mai dus-o la film. S-au așezat la o masă, sub umbrar, la „Arion Ciuplea”, unde au comandat câte patru mici și o bere. Au coborât, apoi, Vadul Danubiului, ținând agale tăietura falezei Dunării până la siloz. Într-amurg au luat-o cătinel spre Brăilița. La colțul uliței, fratele Steluței juca de zor babaroase cu alți patru tovarăși de halcă. Îl salutară pe Florică, așa, ca pe unul de-al lor, invitându-l să intre în joc. N-avea bani mulți pe el. Pierdu mai mult de bunăvoie, neuitând să-și oprească un ban de tramvai. Apoi, dădu să plece, când, dintr-odată se văzu înconjurat de cei cu care se încinsese la zaruri. Îl trecură toate apele. – Și zi, măi, Florică, așa-i că-ți place pe ulița noastră?, îl înțepă fratele Steluței. – Nu zic nu, de ce-aș zice?, îngâimăFlorică, intuind ce-l așteaptă. – Da, dacă-ți place pe la noi, ia de bea și tu o cană cu apă, să vezi ce limpede și rece îi. Unul dintre ei îi întinse o cană de tablă cu smalțul sărit, legată cu lanț de cișmeaua din apropiere. Bău, chiar că-i era sete după micii de peste zi. – Bună? – Bună! răspunse Florică. – Atunci, care te-a-mbrăcat, ia mai ia de bea una, să vezi ce te întărește! Cu chiu cu vai mai goli o cană. – Ai văzut? Apă ca a noastră mai rar găsești. Ia, de mai ia una! Florică luă cana plină făcându-se că o duce la gură. Dădu roată cu ochii primprejur și, când îi veni bine o aruncă în fața celui care-l servise. Ceilalți, zburătăciți, s-au ferit din calea lui. A zbughit-o dintre ei ca din pușcă. Tot într-o goană a ținut-o până în capul uliței simțind în ceafă răsuflarea barbugiilor, în mâinile cărora sticleau tăișurile șundelelor. A tropăit pe calea ferată până la gară mai dihai decât un cal ce băuse un uluc cu apă. În următoarea duminică, Florică, îmbrăcat la patru ace, cu un tort într-o mână cumpărat de la cofetăria doamnei Capsali și cu un buchet de trandafiri în cealaltă, a bătut la poarta Steluței. A cerut-o de nevastă. Nunta au tocmit-o la salon, „La saivane”, în Radu Negru. Cum altfel, fratele Steluței, cavaler de onoare! La masă, un chelner a stat în spatele lui toată noaptea. Cum se golea paharul cu apă, chelnerul îl umplea imediat: – Din partea lui domn ginerică, pentru cumnatul, să trăiască, să mai dea! Florică, alături de el înălța complice paharul, urându-i sănătate. Mai pe după cântatul cocoșilor, se apropie de el bătându-l pe umăr, îmbunat: – Hai, treacă de la mine, hai, să cinstim și noi o bere. Două halbe la băiatu! Una pentru mine, una pentru cumnatu! Într-o clipită, chelnerul se execută. Ciocniră halbele. Cumnatul, închizând ochii se repezi ducând halba la gură. De când aștepta! Florică îl privi cum se schimonosește, aruncându-i de sus: – Așa-i că n-ai pus pe limbă apă rece și limpede așa cum e la puțul meu dintre cireși? Să vezi ce te întărește. Ciocu mic! Care te-a-mbrăcat! După care, în timp ce deja se prinse în horă, făcu semn chelnerului: Încă un rând la băiatu!

Foto: Portret de Ștefan Popa PopaS