Adriana Weimer: Prea plin

Adriana Weimer: Prea plin

Sufletul poeziei

Ne întoarcem 

în sufletul poeziei

ca-ntr-un refugiu

tu și eu

dintr-o lume prea gri,

într-o lume-lumină.

Ne întoarcem 

în sufletul poeziei

ca-ntr-un tărâm

al făgăduinței.

Ochii Cerului

Lumina ta, 

din ochii tăi

în ochii mei

a-nflorit, Mamă,

lumina zilei

am văzut-o atunci!

Și, mai departe,

lumina mea, 

din ochii mei

în ochii tăi

a-nflorit, Fiica mea,

lumina zilei

ai văzut-o atunci!

O înflorire

a Luminii

din ochii ei, în ochii mei,

din ochii mei, în ochii tăi,

din ochii 

Cerului Prea Înalt.

Mă întorc

Mă întorc în timp 

și clepsidra

de suflet

se întoarce și ea

și curg

clipele-dor,

clipele-cântec,

clipele-lumină,

clipele-vis

și în curgere lor

clipele-zbor

redevin păsări.

Mă întorc în timp

și timpul

se întoarce 

în mine

cu fiecare clipă.

Umbra timpului

Mi-a rămas mică

umbra acestui timp!

Zile și nopți

îmi strâng timpul

la jumătate

de măsură.

Orele 

strigă una la alta, 

nu mai pot

să se supună 

măștilor,

restricțiilor,

răutăților 

de tot felul…

Și eu ce să fac, 

sub umbra cărui

timp

să-mi adun

clipele rănite

de timp? 

Prea plin

Prea plin, cerul, 

precum sufletul uneori

se revarsă-n cuvânt.

Prea plin, cerul, 

precum cuvântul uneori

se revarsă în suflet.

Prea plin cerul 

de stele și vise,

precum clipele uneori

se revarsă în timp.