Alex Ştefănescu este unul dintre criticii literari şi eseiştii de seamă ai culturii române. E născut la Lugoj, dar a stat foarte puţin aici, s-a dus cu părinţii săi la Suceava. A scris o „Istorie a literaturii române contemporane” (1941 până în anul 2000),a mai scris câteva volume despre lumea prin care a trecut, o autobiografie în care îşi aminteşte şi de oamenii de care a fost alături. Dar, mai ales, îşi aminteşte de consătenii lui. Foarte puţini scriitori – eu nu pot să spun niciunul – au vorbit atât de frumos despre familiile lor.

Alex Ştefănescu a fost un critic important însă, mai ales, a fost un prieten extraordinar, care a ştiut să scrie despre autori din literatura noastră, dar şi de prietenii săi scriitori. Trebuie să-mi amintesc de călătoria în China. Eram împreună cu Eugen Uricaru, Vasile Dan, Ion Mircea, a fost un schimb de experienţă între Uniunea Scriitorilor din România şi scriitori din China. O călătorie foarte plăcută, în care Alex îşi trăia bucuria de viaţă. Era aşa cum scrie în foiletoanele sale, bucuros că el păşeşte pe acele ţinuturi. La prima noastră întâlnire, mi-a spus că a citit, în cartea mea dintâi, că aş fi afirmat că nu poţi să scrii o recenzie dacă n-ai în faţă istoria literaturii române. În glumă, i-am spus: „Alex, eu nu o să scriu istoria literaturii române, voi scrie Geografia literaturii române” După ce mi-a apărut primul volum, i-am dat un telefon, să-l întreb de adresa lui. „Te rog foarte mult, mi-a zis, să mi-l trimiţi prin mail. Uite, de doi ani stau în pat, nu la spital, ci într-o husă făcută de medici. Scriu cu laptop-ul pe mine”. Am crezut că glumeşte, avea întotdeauna umor, dar peste o săptămână i-am telefonat din nou. Mi-a răspuns altcineva: „Alex a murit!”

A făcut umor de trecerea lui prin lume, a făcut umor de bolile sale, dar întotdeauna a ştiut să îşi trăiască  frumos trecerea prin lume! „Istoria literaturii române contemporane” este una din istoriile noastre care rămâne o carte fundamentală. Aşa cum a scris, aşa trebuie trecut, fixat în studiile de literatură care se opresc asupra unui scriitor ori asupra celuilalt. O istorie a literaturii române scrisă aproape la fel de bine ca istoria lui Nicolae Manolescu, dar o istorie a literaturii române contemporane care îşi așază în faţă cunoştinţele, prietenii – o istorie a vieţii literare. Cum s-a scris literatura română, cum s-a trăit ea. Cum au trecut ei prin aceste întâmplări fericite sau, aş îndrăzni să-l citez din nou pe Alex, întâmplări nefericite.

Fără îndoială, rămâne un mare scriitor. Postul de televiziune Trinitas îi transmite textele sale de demult, importante, ca să ne amintim despre el. Mult mai bine este să-l citim, cu volumele sale, de la „Istoria literaturii române contemporane (1941-2000)” până la „Timp retrăit”, „Eu şi comunismul”,cărţi de amintiri, cărţi despre istoria lui personală şi despre o istorire a literaturii române din ultimii cincizeci de ani.

      Fie-i ţărâna uşoară!

A consemnat Dumitru Oprişor