***

nimeni nu-mi poate lua

potecile de pe ogrăzi

niciodată nu voi rămâne

fără freamătul din goroniș

întotdeauna ușlocul îmi va fi catedrală

în care trilul păsărilor

înalță rugi în tărie

primăvara cu brândușe la ureche

îmi va cadența pașii pe cărări împletite

cu liane din fagul în coaja căruia

am incrustat fără pic de milă

numele și data săvârșirii faptei

„în marea trecere”

nici arșița nici gerul

nici neînduplecatul timp

nu îmi pot răpi copilăria

Focul

suntem singuri

la umbra jugastrului

mai lungă decât așteptarea

inimile se aprind de parcă

întreg miezul pământului

s-a furișat între noi

clarificare

de când sunt

mă știu intraductibil

niciodată nu mi-am înțeles

gustul mirosul

și toate celelalte simțuri

pe care profa din liceu

ni le-a explicat cu lux de amănunte

cu o simplă privire mi-ai descifrat

clipele mozaicate în culori nedefinite

acum mă citesc în tine.

Sloiul fatal

în iarna căutării

am făcut slalom

printre țurțuri

evadați din streașină

când a fost

să răsuflu ușurat

te-am întâlnit pe tine

sloiul fatal