Elena Maria Cernăianu: Poeme

Elena Maria Cernăianu: Poeme

Patimi fără săptămână

Şi da şi nu şi nu şi da

se tânguie Cireşul

din grădina mea,

cu frunzele abia  ivite,

de parcă- ar vrea  să mă invite,

să îi ascult meteahna …

Crăiesele-mirese  dimprejur

pline de floare,

gârbovite de ninsoare,

cu petale supărate aşteptând

Măritul Soare,

nu-nţeleg fapta drăcească

survenită-n prag de seară,

cum gâlceava  omenească

a bătut azi-noapte

frunza şi floarea cerească ?!

Îți înțeleg tristețea

şisuferinţa ta o simt,

când păsările-şi caută cuibul

pe crengi înzăpezite de curând…

De ce mă doare si pe mine ?

mâhnirea ta-mi curge prin vine

şi stau la geam să  te privesc

să îţi trimit o gărgăriţă alinare,

Cireşul meu cu ceru-n piept

şi flori în aşteptare,

nimic nu ne atinge în această zi,

nici frigul, nici zăpada de april,

 pentru că toate-s  trecătoare

în Săptămâna Mare…

Atunci

M-am scufundat în propriul meu zăgaz,

m-am risipit în mii de înţelesuri,

printre cununi stelare-am rătăcit

şi-n harfa întunericului de-am cârtit,

când şoapta timpului vibra,

neobosită eu treceam  prin preajma mea,

în umbre de-ndoielineînţelese

venite să-mplinească vrerea ta,

atunci…

cuvintele agonisite cu migală

şi timpul îngropat în mine

au luminat tăcerea unui crez,

orbit de lacrimi şi de întâmplare ;

din marele refuz

lipsea ceva…

poate un  semn de exclamare…?

găsit târziu, pe ţărâmul lui… Atunci… plutind în vuietul din mare…

Sâmbăta Paştilor

Şi dintr-odată,

în tăcerea aşteptării,

momentul s-a izbit sonor de mine

şi-a prăvălit potopul!

Nimic nu se zărea pe cerul lumii

când sângele mi-a răsunat în vine,

fără să ştiu sau să presimt

grăise pragul cunoscut

atingerii de Sine…

şi glasul plânsului din mine

s-a eliberat

pe scoarţele ştiute

şi s-a făcut tămâie-n geam

şi geamăt s-a făcut

din întunericul crescut,

şuvoaiele de lacrimi

neostoit mă sfâşiau,

şi timpurile se-mpleteau

şiroaie,

neînţelese înţelesuri

mi se revelau,

eu dispăream…

Tainică spovedanie înalţ Ţie,

căci trupul meu neputincios

scăldat în lacrimi de iubire

nu poate duce-atâta dar

şi-atâta întâlnire…

oceanul răscolit mă scufunda în mine,

mă contopeam cu tot şi toate în unime,

cât zbucium şi durere

ard jertfa rădăcinilor

în ele,

să se-mplinească cel mai mare dat:

Hristos a Înviat!

  • Desen de Ștefan Popa PopaS