Patimi fără săptămână
Şi da şi nu şi nu şi da
se tânguie Cireşul
din grădina mea,
cu frunzele abia ivite,
de parcă- ar vrea să mă invite,
să îi ascult meteahna …
Crăiesele-mirese dimprejur
pline de floare,
gârbovite de ninsoare,
cu petale supărate aşteptând
Măritul Soare,
nu-nţeleg fapta drăcească
survenită-n prag de seară,
cum gâlceava omenească
a bătut azi-noapte
frunza şi floarea cerească ?!
Îți înțeleg tristețea
şisuferinţa ta o simt,
când păsările-şi caută cuibul
pe crengi înzăpezite de curând…
De ce mă doare si pe mine ?
mâhnirea ta-mi curge prin vine
şi stau la geam să te privesc
să îţi trimit o gărgăriţă alinare,
Cireşul meu cu ceru-n piept
şi flori în aşteptare,
nimic nu ne atinge în această zi,
nici frigul, nici zăpada de april,
pentru că toate-s trecătoare
în Săptămâna Mare…
Atunci
M-am scufundat în propriul meu zăgaz,
m-am risipit în mii de înţelesuri,
printre cununi stelare-am rătăcit
şi-n harfa întunericului de-am cârtit,
când şoapta timpului vibra,
neobosită eu treceam prin preajma mea,
în umbre de-ndoielineînţelese
venite să-mplinească vrerea ta,
atunci…
cuvintele agonisite cu migală
şi timpul îngropat în mine
au luminat tăcerea unui crez,
orbit de lacrimi şi de întâmplare ;
din marele refuz
lipsea ceva…
poate un semn de exclamare…?
găsit târziu, pe ţărâmul lui… Atunci… plutind în vuietul din mare…
Sâmbăta Paştilor
Şi dintr-odată,
în tăcerea aşteptării,
momentul s-a izbit sonor de mine
şi-a prăvălit potopul!
Nimic nu se zărea pe cerul lumii
când sângele mi-a răsunat în vine,
fără să ştiu sau să presimt
grăise pragul cunoscut
atingerii de Sine…
şi glasul plânsului din mine
s-a eliberat
pe scoarţele ştiute
şi s-a făcut tămâie-n geam
şi geamăt s-a făcut
din întunericul crescut,
şuvoaiele de lacrimi
neostoit mă sfâşiau,
şi timpurile se-mpleteau
şiroaie,
neînţelese înţelesuri
mi se revelau,
eu dispăream…
Tainică spovedanie înalţ Ţie,
căci trupul meu neputincios
scăldat în lacrimi de iubire
nu poate duce-atâta dar
şi-atâta întâlnire…
oceanul răscolit mă scufunda în mine,
mă contopeam cu tot şi toate în unime,
cât zbucium şi durere
ard jertfa rădăcinilor
în ele,
să se-mplinească cel mai mare dat:
Hristos a Înviat!
- Desen de Ștefan Popa PopaS