Ivo Muncian: Târziu de noiembrie

Ivo Muncian: Târziu de noiembrie

Târziu de noiembrie

Aseară s-a pus din nou să ningă,

ca o mirare, ca un neastâmpăr

şi eu m-am postat între două gânduri însingurate –

unul rămas după chef

iar celălalt se codea să spună cine este.

Şi ningea ca o mirare, ca un neastâmpăr.

Se pare că nici brazii nu erau pregătiţi –

unii dintre ei tremurau,

unora le clănţăneu acele frunzelor,

iar majoritatea lor s-au închis în sine

şiaşteptau zorile.

Şi ningea ca o mirare, ca un neastâmpăr.

Dacă s-a rătăcit spre tine măcar un singur fulg,

aş avea motive să fiu fericit

şi să tac lângă căminul rece

până nu se arată descoperirea cea coaptă

care visează un zbor rotund.

Şi ningea ca o mirare, ca un neastâmpăr.

O operă neterminată

S-a început cu licărul ideii,

Al gândului nefinisat.

Apoi toate s-au amestecat

De parcă atunci se năştea lumea.

Când s-au potolit toate intemperiile posibile,

Se făcu o linişte uitată pe buza orizontului.

Dar ideea şi gândul acela nefinisat

N-au apucat niciodată să se coacă frumos.

Înțelegere pentru o alianță

Mă scuzaţi,

Dar nu-mi aduc aminte că ne-am şi cunoscut,

Asta dacă nu ni s-au intersectat căutările

Într-o altă viaţă

Pe când eram tot şlefuitor de vise

Şi-mi petreceam zilele pe urmele fantomelor.

Acum că ştiţi că sunt un om curios,

Mă pot alătura vouă

Dacă mă convingeţi (argumentat)

Că undeva pe marginea unui drum

Vom da de fericirea pe care o caut şi eu

De şaptevieţi încoace.

Dar –

Să nu vă supăraţi dacă ratăm ţinta.

Şi mâine e o zi!