Stevie Wonder

Stevie Wonder cânta într-o cazarmă.

Mesajul de iubire ieșea răvășitor dintr-un difuzor mic și palid agățat de perete.

Din difuzor atârnau sârme încâlcite.

Sub difuzor era fereastra.

Printre zăbrele se vedea o stradă săracă încremenită în ger.

Paturile din odaie stăteau suprapuse.

Dacă nu erai atent, când te cățărai spre somnul obligatoriu, paturile alea nenorocite din fier lăsau

urme.

Urme adânci pe pulpe și coapse.

Le văd și azi…

Stevie Wonder cânta ceva despre iubire.

Vocea lui încă îmi sparge cortexul!

Vocea lui bate cu mine pas de defilare în cazarma comunistă sub formă de U.

Amprenta fonetică a glonțului

Plouă dușmănos pe străzi. 

Pe toate străzile plouă dușmănos! 

Sprijinită în coate de pervaz, văd prin fereastra deschisă mașini cum taie intersecții, mame cum

smucesc juniori cu pelerine albastre, biciclete căzute peste borduri.

Neinspirată priveliște citadină.

Neinspirată ziua asta a mea!

Neinspirat și gândul la posibile „proteze pentru spirite zdrobite”…

Închid fereastra, îmi pregătesc o cafea în ibricul de la mama și mă apuc de Memoriile lui Pablo

Neruda. Nu găsesc o mangustă pe nume Kiria în toată casa!

Și cât am căutat!

Și cât am căutat!

Poate am noroc de vreo relocare la vreo Ambasadă…

Sau să mă pregătesc de zbor spre Buenos Aires, să mai prind un tango.

Deși, nici în Venezuela n-ar fi rău, să descopăr urme de bunici cu cetățenie italiană, plecați din

Geneva și gârboviți de-atâta dor…

Între timp, aflu despre un studiu legat de „amprenta fonetică a glonțului”…