În cultura europeană, Biografia a fost multă vreme „calea regală” a educației și a cunoașterii. De la Viețile lui Plutarh, gândite ca modele pedagogice individuale, până la Istoria papilor, a lui Leopold von Ranke, deloc moralizatoare, în care viețile suveranilor pontifi își pierd individualitatea, absorbite de amplele respirații ale epocilor istorice; de la Agricola lui Tacitus, monument dedicat neuitării unei mari personalități a istoriei romane, până la Menocchio, al lui Carlo Ginzburg, din cartea sa paradigmatică Brânza și viermii, în aparență o relatare a vieții unui personaj mărunt din secolul al XVI-lea; de la Viețile pictorilor a lui Giorgio Vasari până la Viața secretă a lui Salvador Dali, expunerea de tip biografic pare să acopere un spectru nelimitat de așteptări cognitive. A fost adoptată de istorici și de filologi, de filosofi și de moraliști, ba chiar de sociologi și de psihologi, care au găsit în „metoda biografică” un instrument de cercetare legitim, care aduce răspunsuri în procesul de exegeză a operei. Atât creațiile artistice, cât și cele științifice pot fi înțelese și din perspectiva experiențelor, credințelor, sensibilităților sau a idealurilor trăite efectiv de autorii lor.

S-a observat adesea, pe bună dreptate, că principalul avantaj al intervenției de tip biografic îl constituie posibilitatea proiectării pe axa timpului a „obiectului” studiat, altfel spus, adoptarea unei perspective diacronice asupra lucrurilor, plasarea în istoricitate. Cu toate acestea, perspectiva biografică nu a fost scutită de critici și contestații, mai ales în a doua jumătate a secolului XX. Pe de o parte, paradigma sistemică și modelul structuralist de analiză au înlocuit abordările de tip istorist (implicit pe cele biografice), pe de altă parte, curentele și orientările teoretice „critice” au contestat pretinsul elitism al biografismului, acuzat că se orientează spre scoaterea în evidență a vieților marilor personalități și că neglijează „omul de jos”, „clasele” sau „mulțimile”. Mai mult, aplicarea metodelor cantitative în științele socio-umane, cu precădere ale celor statistice, lăsa din ce în ce mai puțin loc pentru individ, singular, excepție.

Totuși, biografiile continuă să trezească interesul publicului mare. Viețile președinților, artiștilor, scriitorilor, geniilor, ba chiar ale unor criminali în serie, scrise de ei înșiși ori de către alții, continuă să fascineze. În spațiul academic, după o perioadă de marginalizare, Biografia pare să revină în atenție. Mai este ea actuală? Care sunt înfățișările ei de astăzi? Ce a păstrat din tradiția, deja milenară, a studiilor biografice? A reușit să depășească diferitele forme de contestare? Ce are de învățat de la acestea ? Ce noutăți tematice și metodologice aduc studiile biografice actuale? Care este, astăzi, relevanța intervenției de tip biografic în cunoașterea fenomenelor culturale?

Acestea sunt câteva dintre provocările acestei ediții, a XII-a, a Colocviului Internațional Comunicare și Cultură în Romania Europeană. Ediția se va desfășura în perioada 14-16 iunie, la Universitatea de Vest Timișoara (principala instituție organizatoare), la eveniment anunțându-și participarea cadre universitare și cercetători din numeroase țări ale Europei și nu numai, precum și reprezentanții diplomqatici și culturali ai statelor de limbi neolatine.