El Camino de Santiago sau Calea Sfântului Iacob este drumul către mormântul apostolului lui Isus și patron ocrotitor al Spaniei și Galiciei din Santiago de Compostela, în nordul Peninsulei Iberice. Alături de Pelerinajul celor Șapte Biserici din Roma ori cel de la Ierusalim și Nazaret, acesta e unul dintre cele mai importante pelerinaje creştine,  parcurse anual de milioane de călători dedicați. Deplasările sunt realizate, de regulă, pe jos, iar traseele sunt împărțite în segmente de 20-30 km, spre a face cât mai suportabile dificultățile călătoriei. Există cel puțin șapte rute către monumentul din Catedrala orașului Santiago de Compostela a celui dintâi apostol martir al creștinătății,  Iacob cel Mare: Camino Portughez, cu cele două variante, cea din Porto, de 266 km, și cea din Lisabona, de 620 km; Camino Ingles, din Ferrol sau Coruña (119 km); Via de la Plata, care pleacă din Sevilia (970 km). Cele mai populare trasee de pelerinaj sunt, însă, Camino Frances (Calea Franceză), care începe din orășelul St. Jean Pied de Port și are o lungime de 764 km și continuarea acestuia până la Atlantic, Camino Finisterre-Muxia (119 km); Camino del Norte (Camino de la Costa), care începe din Irún și are o lungime de 824 km, și Camino Primitivo (Calea Primitivă), din Oviedo (313 km). Ultimele două au făcut obiectul uluitoarei experiențe trăite, doi ani succesivi, în 2017 și, respectiv, 2018, de reșițeanul Marian Apostol: o aventură miraculoasă ”de curățire a sufletului”, în egală măsură fizică, de inițiere și cunoaștere, de autoanaliză și înțelegere emoțională, de învățare a lecției încrede­rii în oameni, a curajului, a generozității, a credinței și smereniei, a tăcerii și ascultării; o aventură de reabilitare morală, spirituală și, nu în ultimul rând, religioasă. O călătorie care nu doar l-a transformat pe ”sindicalistul cu suflet de artist” într-un ”apostol reșițean”, dar i-a și deschis perspectiva unei cariere literare de succes.  

La foarte scurt timp după voiajul din 2017, Marian Apostol a și debutat editorial cu un jurnal de călătorie intitulat Pelerinaj către sufletul meu. Lansată cu fast în prezența a mai bine de douăzeci de caminarzi (foști pelerini) veniți din întreaga țară, cartea a fost bine primită de critici și de cititori. „Volumul nu este doar un jurnal de călătorie, este o devoalare a acestei încercări mistice de a se regăsi pe sine”, spunea la eveniment, Radu Cernătescu, iar Ada Cruceanu remarca: ”Această carte (…) dacă este iniţiere, este iniţiere în spaimă, iniţiere în umilinţă şi iniţiere în singurătateape care o regăseşte fiecare dintre noi, mai ales atunci când se întâlneşte cu ceilalţi”. În anul următor, 2018, Marian Apostol valorifică experiența acumulată și se lansează într-un al doilea proiect similar, dar, de astă dată, cu un scop caritabil bine stabilit.  Împărțit în treizeci și șapte de etape, fiecare etapă putând numele unuia dintre copiii defavorizați aflați în grija Fundaţiei Humanitas Pro Deo din Oțelul Roșu, pelerinajul își propunea să strângă fondurile necesare sprijinirii și susținerii materiale a acestor copii. Marian Apostol promitea că va ţine pe toată durata expediției un jurnal, pe care îl va publica şi pe rețelele de socializare, unde va consemna, în context, și povestea fiecărui copil inclus în proiectul umanitar, şi provocările de care caminardul reșițean a avut parte în noul său pelerinaj. După doi ani, în 2020, ”jurnalul” a devenit o a doua prezență editorială a autorului consacrată drumului către mormântul lui Iacob cel Mare: Lumina nopților înstelate. Vorbind despre volum, Marian Apostol afirma că a încercat să dezvolte câteva perspective diferite de abordare, incluzând multe dintre poveștile de viață pe care le-a întâlnit pe drum. Pasionat de documentar, de autenticitate și de adevăr nemistificat, autorul intuiește că totul s-ar putea transforma într-o literatură de cea mai bună calitate, în beletristică, adică, materialul epic strâns fiind de o imensă bogăție, pe cât de substanțială, pe atât de diversă sub aspect uman, psihologic, social, mitico-mistic, istoric etc. Dincolo de orice inventivitate și/sau imaginație, realitatea îi oferea un material complex ce avea nevoie doar de o ”împachetare” adecvată!

Ideea a căpătat rapid contur, ca și cum ar fi existat din prima clipă: ”De la bun început am gândit o trilogie Camino. Am început cu Pelerinaj pentru sufletul meu, am continuat cu Lumina nopților înstelate și probabil că va urma Primitivo”, susținea Marian Apostol la una dintre lansările celui de-al doilea volum. Imprevizibilul vieții și al creației a făcut ca ultima parte a trilogiei preconizate să apară după patru ani*. Între timp, autorul s-a exersat în reportaj, documentar și/sau eseu cu/în alte trei cărți: Ochiul de veghe (2021), Decembrie de foc (2021) și Sindromul Reșița. Titlul ce completează preconizata trilogie este însă altul, Până la capăt: o sintagmă relativ ambiguă, ce trimite deopotrivă la ideea ”arderii” până la totala epuizare a experienței asumată de un caminard, dar și la sugestia unui jurământ amoros, în care protagoniștii își asumă, fie și declarativ, să rămână alături până la sfârșit. De aici, până la cristalizarea unei minime trame care să susțină și să lege totul într-un roman nu a mai fost decât un pas. Marian Apostol și-a imaginat un El și o Ea care, într-un fel ori altul să fie constrânși de evoluția/involuția relația lor să parcurgă Purgatoriul pelerinajului pentru a se (re)descoperi cu adevărat.

În Până la capăt, El se numește Victor și e un pictor de succes în orașul cu poeți. La cineciși trei de ani, după o viață de celibatar, se îndrăgostește de Ea,  Maria, cu douăzeci de ani mai tânără, profesoară la un liceu din Reșița. Bărbatul, care niciodată până atunci nu a simțit vibrația iubirii, se considera, cu orgoliu, un ins calm, echilibrat, con­servator, vanitos. El era, în fond, un egocentric și un fricos, total reticent atunci când era vorba de schimbări importante în modul de  a trăi. Participând ani în șir la tot soiul de reuniuni și agape cu amici de conjunctură ori cu femei la fel de triste și de singure ca și el, dar îndrăgostindu-e de Maria, Victor își înțelege la un moment dat drama și nu poate scăpa de gândul că aceasta e generată de vanitatea și de egoismul adânc așezate în viața lui de fiecare zi… La polul opus, ”de o frumusețe neobișnuită, aproape stranie, blondă, sensibilă, inteligentă, cu ochi mari, turcoaz, buze senzuale, nasul mic și bărbia armonios arcuită”, Maria, traversează criza femeii la treizeci de ani: toată viața ei a fu­git de oameni, dar i-a și căutat în același timp. Incertitudinile existențiale, nesiguranța, teama de a fi judecată, o țineau într-o permanentă și istovitoare alertă, ”fricile ei generând reacții de neînțeles pentru străini”. Era genul de femeie care iubea cu pasiune, dar și ura pe măsură, dacă se sim­țea dezamăgită: ”în acele momente, devenea un amestec ciudat de forță și fragilitate, ambele împinse la extrem”. Apropiindu-se de miezul vieții, Maria își dorea alături de ea un bărbat înțelegător, care să o iubească și pe care să-l iubească, un loc al ei, un copil, o familie: își dorea să trăiască pentru cineva și împreună cu cineva. Dezamăgită lipsa de empatie a lui Victor, femeia își respinge prietenii și familia, se refugiază într-o izolare din ce în ce mai accentuată, se transformă într-o ”non-ființă, incapabilă să găsească sens în lumea din jur”. Cu certitudine, paginile din roman în care este urmărită relația dintre cei doi sunt, literar vorbind, cele mai bune din întreaga carte. Marian Apostol se arată a fi un foarte fin și subtil analist, bun cunoscător al meandrelor iubirii și ale relațiilor interumane, al psihologiei, un nuanțat interpret al tensiunilor și posibilelor confruntări cu esență pasională. În pofida permanentelor eforturi de a comunica, criza dintre cei doi se adâncește, devine sufocantă, iremediabilă: ”Nu mai avem ce să așteptăm unul de la altul, Victor! Este evident că ne dorim lucruri diferite! Atunci când ai vrut cu adevărat ceva de la mine, ai știut cum să ei. Acum îmi ceri să aștept! Ce să aștept? Încă mai crezi că tot ce zic eu sunt toa­ne!? (…) Vorbești mereu de fricile mele și mi le pui în față ca pe o justificare pentru tot ce merge prost între noi. Nu știu cine ar putea fi fericit într-o astfel de situație și ce ar face în locul meu!?”

După multe și epuizante tentative de reconciliere, inclusiv felurite tratamente, apeluri psihologi, încercări de a sonda adâncurile pentru a înțelege și pentru a vindeca relația dintre ei, cei doi se separă, fiecare aspirând să se reabiliteze în fața propriului sine. Maria alege să facă acest lucru printr-o călătorie pe parcursul căreia spera să-și limpezească gândurile și să înțeleagă ce cale trebuie urmată. ”Mai spera ca efortul, durerea fizică, solitudinea, nevoia de a lua decizii de una sigură, de a hotărî tot ce este bine sau rău, să-i ofere șansa migrării către propriul interior, ajutând-o să se cunoas­că mai bine, să înțeleagă lucruri, fapte și oameni, sau să se des­partă senină, fără suferință, de tot ceea ce nu poate înțelege”. Printr-o aproape neverosimilă coincidență  (dar în literatură, nu-i așa?, orice e posibil”!), la rândul lui, fără a ști nimic despre opțiunea iubitei, Victor recurge la o soluție similară: ”consultând posibilele trasee de peregrinaj, alege Camino Primitivo, calea originală, străbătut de regele Alfonso II al As­turiei, în secolul IX”.  Din acest moment, în mecanica interioară a romanului Marian Apostol urmărește alternativ prelerinajul celor doi, suprapunând numeroasele momente de introspecție ale fiecăruia, momentele de reverie, de alunecare în imaginar, cu pagini consistente de documentar, de informații exhaustive despre istoria, obiceiurile, tradițiile, miturile și legendele locurilor parcurse, și cu dialogurile pline de sens existențial cu un număr imens de personaje de pe toate meridianele lumii (id est: istorii personale, mărturii intime, relatări și povești de viață etc.), caminarzi ca și Maria și Victor, oameni care, cu motivații dintre cele mai felurite au ales să facă izbăvitorul pelerinaj pe El Camino.          

Cu o construcție romanescă plauzibilă, în care ficțiunea e permanent subminată de documentar, Până la capăt marchează debutul beletristic al unui prozator despre care, cu certitudine, vom mai auzi.

* Marian Apostol, Până la capăt, roman, Editura Hoffman, 2024