Nietzsche și eterna reîntoarcere

viața e ca o spirală a evenimentelor

stimulii se ascund tăcuți în inconștient

până când mediul stârnește acest corp

incapabil să uite.

te vei trezi dansând în fiecare

dimineață, același dans, însă alt ritm.

o să asculți mereu același riff de

chitară, fără ca măcar să-ți dai seama

o să te îndrăgostești de aceeași

persoană, vei schimba doar trupul.

justificările o să fie mereu peste

circumstanțe

suntem genul ăla de ființă care trăiește sub dragoste și deasupra moralității

lucrurile astea nu se schimbă.

poate că moartea e mai vie decât pare.

Conștiință șubredă

puțin după miezul nopții îmi

înfășor gândurile sedate de o

minte impulsivă care reprimă

melancolia și o ascunde de mine

ca teancul de copiuțe de sub

banca unui elev nesigur și strivit

de inducția colectivă.

îmi zăpăcesc corpul de ore întregi

și conștiința mă ademenește în

placebo.

cutia toracică se micșorează,

dorul semnalează mirosul

copilăriei și inima rămâne a nimănui.

îmi modelez oasele rămase și mă

grăbesc să prind de glezne ultima

amprentă a realității celor vii

imit gesturile din jur până ce voi fi

descoperit și trimis în lumea

moralității.

Sapolsky și moarte liberului arbitru

predispoziția dictează starea

controlul nu e de partea mea,

sunt responsabil pentru starea mea.

exiștă ceva măi dureros?