nu am scris niciodată poezii partidului

anii mi se puteau număra pe degetele de la mâini

dar nu îmi plăcea partidul care își trimitea elicopterele

să ne fotografieze casa dintre blocurile gri

și excavatoarele pregătite de atac

pe ruinele ei s-ar fi ridicat încă un bloc pentru cadre

bunicul și-ar fi părăsit uneltele și magazia

bunica grădina de flori

părinții ar fi renunțat la foișorul de sub nuc

și ne-am fi retras la periferia orașului

unde partidul ne-ar fi dat în schimb un apartament cu patru camere

și parcare

pentru că partidul știa ce este mai bine pentru oameni

și pentru copiii lor

aș fi scris o poezie partidului

ca să îmi lase în pace casa grădina și magazia bunicului

casa a rămas  biruitoare și azi

durere

la debarcader blocurile se înghesuiau unele într-altele într-un joc de scenă mut

doar din când în când un copil tresărea din somn într-un plâns prelung

ca o trompetă stingheră într-o formație de jazz

în rondoul de flori statuia eroinei privea ieșirea din oraș

ca după un cortegiu funest

ne jucam de-a războiul doream să fim ca ea înainte să își taie

cozile împletite pe care i le-au dus la muzeu

lunar statuia era bandajată cu grijă

 pântecul  acoperit cu feșe ca un cocon

miliția l-a prins până la urmă pe făptaș

după luni întregi de supraveghere

era un biet nebun îngrijorat

mai târziu am aflat că toată feminitatea

stă într-un lucru  rușinos

de care nu pot scăpa nici măcar eroinele

flamenco

dansatoarele de flamenco nu gătesc nu își duc copiii la școală

au evantaie cocuri rochii roșii pauze de masă

castaniete

din care pocnesc în cadență

cu trupul cambrat

ca al unui armăsar de rasă

încropeam evantaie din ziare vechi

castaniete din coajă de nucă legate cu sfoară

pe care le-am găsit după ani buni în bibliotecă

mama le păstrase cu grijă alături de un album

în care închisese dintele căzut prima zi de școală

zâmbetul comun al surorilor care nu au dansat niciodată flamenco

nu au îmbrăcat rochii cu volane generoase

s-au strâmbat la fiecare film de dragoste

și au pus deoparte castanietele pentru mai târziu

mă trezesc în fiecare dimineață

în patul meu de acasă

bunica ne pregătește micul dejun

sora mea dansează

se învârte amețitor

dansatoarele de flamenco nu pregătesc micul-dejun

ele doar plutesc au cocuri negre evantaie

de fapt nimeni din familia mea nu a dansat acest dans

nu a pocnit din castaniete adevărate

ne-am imaginat doar spectatori ascunși timid în culise

folder

astăzi se scrie ușor se dau lecții constant

se salvează totul cu un simplu save într-un fișier

atât de repede precum îndepărtezi machiajul de pe o față tristă

pe tastatură degetele ca pe clapele unui pian concep conversații

inutile pentru că urechile au căști de protecție

atenție nu deranjați

îngeri la lucru

cu cafele puternice

și analgezice la babord

primul jurnal se scrie la o vârstă fragedă

se ascunde pe ultimul raft din bibliotecă

undeva între clasici

se completează sârguincios cu numele iubirilor în ordine cronologică

oricum primul te iubesc se uită repede

dacă va trebui să numărăm cele mai tari bătăi ale inimii

va fi pentru a imprima un ritm de raggaetone vieții

care se salvează singură într-un folder dedicat

acasă

acasă înseamnă

garajul părinților în care s-a depus cu generozitate timpul

unde mi-am depozitat cursurile bicicleta hainele pantofii care mi-au rămas mici

magazia bunicului cu strungul masa de lucru uneltele

grădina de flori a bunicii

nucul sub care mama a citit toată copilăria ei

laptele proaspăt din cana care îmi poară numele

mirosul lavandei din vasele de ceramică

fotografiile covoarele de perete țigla veche a casei

luminile orașului natal

statuile sculpturile parcurile lui

timișoara care m-a adoptat în studenție

și care nu m-a lăsat să mai plec

piața victoriei cu lupoaica mamă

apartamentul cumpărat în rate

domul cafenelele din unirii

oamenii care mi-au intrat în viață și au rămas

pânzele de păianjen din colțuri

aleile din cimitir cu numele celor plecați

conductele citadine prin care curg existențe

canapeaua nouă cu o pătură călduroasă

masa grea de lemn la care ne strângem de sărbători

acasă înseamnă

te iubesc ai micul dejun în frigider

voi întârzia azi dar nu suficient de mult

încât să ți se facă tare dor