Doru Arăzan: O lume făcută din pistruii tăi

Doru Arăzan: O  lume făcută din pistruii tăi

Lui Cervantes

citim

cu daria împreună

când ea

când noi

don quijote

povestit copiilor

o ediţie splendidă

pe care fetiţa a primit-o cadou

daria află că personajul

e de viţă nobilă şi că citeşte pe rupte

isprăvi cu cavaleri

şi că

îşi pierde nopţile tot citind

că vrea să fie şi el cavaler

şi

să facă isprăvi

pentru asta

îşi caută

un nume nou

o costumaţie specifică

şi o domniţă

ok

stop

ne spune daria

ce cuvânt e isprăvi

reuşite

îi spunem

ce e cavaler

un om care se poartă elegant cu oamenii

îi spunem

ce e domniţă

adică o femeie tânără care să-l ajute să fie ceea ce îşi doreşte

răspunde mama dariei

în timp ce fetiţa se scarpină în păr

se uită la cei doi păianjeni de pe tavanul mansardei

coboară privirea

şi întreabă

cu bucuria cu care

de-o vreme

ne face farse

sunt cumva domniţa negăsită

mami eşti chestia aia care acoperă corpul ca să nu fie rănit

tati eşti şi quijote

apropo

pari pentru că eşti aproape de 50

dar mai eşti şi scriitor

tu ai scris povestea asta

nu nu nu

răspund

ca o piatră aruncată în apă la care mă rog să facă cât mai multe cercuri

a scris-o

miguel de cervantes

pe vremea când visa

o lume făcută din pistruii tăi

şi

din tot ceea ce trebuie noi să visăm mai departe

pentru ca

să nu se piardă

fantasticul

realităţii

Tricoul de marinar al lui Picasso

nu sunt bani pentru artă

poate e mai bine să fie așa

pentru ca arta

să se retragă în sine

și

acolo

să afle

un sens mai durabil

pe care să îl dăruie lumii

fără să aștepte

nimic în schimb

nu sunt bani pentru artă

de niciunde nu mai pot veni azi

când

la pariuri sportive

poți câștiga

atât cât să îți cumperi

tricoul de marinar al lui picasso

însă

nu o faci

pentru că nu are rost să ne amintim de un pictor

fie el

și celebru

nu sunt bani pentru artă

îmi spune un neguțător de artă

care mă întreabă

cam cât mai am de trăit

și dacă

în urma unei estimări juste

mă poate ajuta

ca să

ajung

nemuritor

Totuși

de când am abandonat

efortul

ca să cobor

din ceea ce vreau să fie

cum să fie

de ce să fie

cum să arate

lumea din jur și de aiurea

au trecut

atât de mulți ani

încât

nu mi-am dat seama

că am ajuns

aproape bătrân

că părinții

nu mai sunt în locurile lor de forță

acolo unde

acopereau toate nevoile vieții

alimentând

speranța că

am să fiu

cineva

și mai și

decât ei

în stare să aflu mai mult din întiderea

bucuriei de a fi

dezastrului de a fi

ca să ajung

într-un loc

curat și simplu

pe care să-l las moștenire

dariei

pentru ca ea să aibe sens prin sine

fără să fie nevoită

să-l caute

în afara ei

de când

am abandonat

ceva

ce

acum

îmi pare ireparabil

trăiesc ca toți ceilalți

trecând unii pe lângă alții

ca și cum nu au fost niciodată

trăiesc

înecat în propriul sânge

ca într-un metrou ce nu mai oprește în nicio stație

totuși

de când

am avut curajul sau neputința

de a nu mai coborî

aerul are prospețimea pământului după o ploaie de vară

și cerul

acoperă

fără pretenția niciunei nemuriri

ridurile

tot mai adânci

din

palme

Între

ne pregătim

de ultimul război

întorși spre noi înșine

ca spre un dușman domestic

ce știe să aștepte în tranșeele sângelui

clipa

când

ne vom ridica

din poziția fricii

a tututor superstițiilor

îndrăznind să-l recunoaștem

că nu a trăit niciodată în afară

ci

a fost mereu

bine adâncit în carne

așa zisul

mare prieten

care ne-a dus de nas

moleșindu-ne împotrivirea

povestindu-ne

cât de frumoasă e fragilitatea

ne pregătim de ultimul război

fără tancuri

fără speranțe

ce știm

că urmează să se petreacă

între nebuna încredere în oameni

și

indiferența

față

de

ei

Dintr-un miliard de alte voci

cum a fost viața înainte

mă întreabă daria

înainte de

întreb înapoi

privind-o cum stă în dreptul geamului

numărând norii

înainte de a ajunge eu pe lume

aproape ca și acum

însă nu întocmai

pentru că

pe atunci

nu era fereastra de la mansardă

nici porumbelul alb pe care l-ai botezat hilfe

nici caietele de școală din camera ta

nici obiectele din lut pe care le-ai modelat și glazurat de una singură

nici

te iubesc mami

te iubesc tati

spuse de vocea pe care o recunoaștem acum

dintr-un miliard de alte voci

pe atunci

în lume căutam vocea asta

care să ne întrebe

atât de gingaș

atât de aproape

despre

viață

Cel mai bun aer al zilei

vreau ca oamenii să aibe aripi

și să zboare

mi-a spus daria

se poate în artă

nu acolo tati

în realitate

păi

aia e cea mai mișto formă a realității

îi spun

nu înțelegi

atunci când oamenii sunt singuri

se uită în gol

au o mare tristețe pe care nu o pot spune

atunci să le crească

aripi reale

și să zboare peste tot ce îi supără

mă gândesc acum

după ce am vorbit cu fetița mea curajoasă

ce caută o formă de a fi

mai ușoară și mai senină decât cea pe care ne-am obișnuit să o trăim fără împotriviri

m-am gândit

din ce să fie făcute aripile speciale

nu din materie organică

nu din ultima tehnologie

ci

mai mult

dintr-o părere despre zbor

pe care oamenii au ascus-o adânc în inimă

din teama că s-ar face de râs dacă ar povesti despre ea celorlalți

pentru că

nu-i așa

draga mea fetiță

vulnerabilitatea

sinceritatea

transparența

efemerul

adunate împreună

așa cum faci tu atunci când vrei să aduni în plame cel mai bun aer al zilei

fac aripilie închipuite

să fie

al naibii

de

reale