Dumitru Cristănuș: Cerul pământului

Dumitru Cristănuș: Cerul pământului

***

sufletul meu

trebuie

 să sufere

acolo unde

este cer

si pămint

așa au scris

cuvintele

în cartea lor

eu fiind

doar martorul

 promis

de lumină

***

 o aud mereu

pe mama

rostindu-mi

numele

în inima pământului

s-a deschis cerul

Dumnezeu a văzut-o

și de atunci

de pe o colină

a luminii

cerești

așteptându-mă

îmi trimite

câte o pasăre

în zbor

și pe aripa ei

o lacrimă

de poezie

mă ascund

într-un nor

de iarbă

 o aștept mereu

 dar nu e

 timpul meu

***

 în cortul

 trupului meu

pământul

a intrat

tot mai tânăr

odată cu cerul

în toată uimirea lui

 numaidecât soarele

 luna

 și stelele

s-au așezat

unde au voit

am deschis

floarea de piatră

a cerului

și am cules

nectarul

luminii

din fiecare

lacrimă

a poeziei

***

ieşit

din cerul pământului

îmi propusesem

 să îmi număr

degetele

de la mâini

 şi picioare

semn că

 viata mea

avea trup

 fără somn

 moartea

 îmi zâmbea

de sub învelitoarea

naşterii

întors

în iarba lunii

 am băut

apă

de la izvorul

nopții

cerul

a făcut semn

 îngerului

venit

ca să îmi aprindă

candela vieții

să mai aştepte

până la amiaza

incendiului

 voi rămâne

multă vreme

un pelerin

***

 „de acum

 noi doi

vom merge

 împreună”

îi spunea

 sufletul

 cerului

fără de odihnă

 ascuns

 în trup

 creștea

ca o pâine

de spice coapte

 culese

de soare

din lanul

inimii

şi de atunci

a înteles

trupul

de ce nu a murit

împărțind

 morților

pâinea

 cerului

***

o noapte

 fără destin

îmi săpam

singur

 groapa

 în inima

 lunii

 şi mă despuiam

 umbră

după umbră

cu care să îmi îmbrac

peretii

trupului

palmele

lovite

de cea mai scumpă

 secundă

a timpului

scăpărau scântei

aprizând cerul

 pentru întâia oară

am văzut

învierea

 trupului

sfâşiată

de o flacără

***

ascuns

 în odaia

de lumină

 a flăcării

unei lumânări

aşteptam

cerul

şi pământul

 să îmi treacă pragul

 eram visul

unei cruci

 eu însumi

îmi făceam

semnul

crucii

degetele -mi

aveau

o aromă

de pământ

 mâna

 rază

 de soare

***

un fluviu

de aripi

a eliberat

 foşnetul

cuvintelor

şi de atunci

 sufletul meu

nu a mai fost văzut

 era doar

o fărâmă

albastră

 de cer

dintr-un poem

***

trezit

din vis

 trupul

deschide

cartea

luminii

primită în dar

de la suflet

 înainte de

a se despărţi

 cerul

stătea

cu ochii

în pământ

şi se vedea

pe sine

o fiinţă

de sine stătătoare

o lacrimă

albastră

 aluneca

din pumnul

unui copil

azvârlind- o apoi

pe cer

să fie

 steaua lui

***

pământul

a primit

cu smerenie

 cerul

în trupul meu

și am urcat

 împreună

muntele

 morții

pe cărarea

flacării

de lună

apoi am coborât

văile

dealurilor

 de lumină

râuri

de cerneală

au brăzdat

cerul

și mi-au scris

cartea

sălașului

de iubire

al cuvintelor

acolo

îmi voi aștepta

 timpul