Festivalul Internațional de Animație ”Sub bagheta lui Merlin”, la a 9-a sa ediție (6-13 octombrie, 2024), a marcat și aniversarea a 75 de ani a existenței Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara. În atmosfera prezentării a 17 spectacole, aparținând instituțiilor de profil din țară și din străinătate, la Timișoara s-au aflat de astă dată interpreți, regizori, scenografi și, în special, cu mesajele lor, conducători ai acestor teatre. Iar, sub magica baghetă s-a desfășurat în ultima seară Gala Festivalului, dedicată aniversării a 75 de ani de teatru cu început păpușar și continuat cu dezvoltarea binevenită pentru copii și tineret. Care s-a săvârșit după ce ajuns, prin concurs, la conducere, în 1999, actorul Naționalului timișorean, Horia Ionescu. Îmi amintesc din discuțiile noastre cum el a și dorit să dea denumirea de „Merlin” teatrului.
A urmat o perioadă culminantă, cu montări păpușărești, dar și pentru școlari, ori pentru tineri. Așa încât s-a produs și o renovare în jocul actorilor, apărând pe scenă nu doar ca mânuitori, ci și ca actori la vedere. Surprinzător, după dispariția regretată a lui Horia Ionescu, la „Merlin” s-a instalat incompetența și reducerea repertorială la unica decantare păpușărească. Concursul pentru postul directorial a rezolvat, până la urmă, situația, și din 2014, la pupitru se află actorul Laurențiu Pleșa. Precum în dramatizarea cu Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, lăsată cu premii pe țară, ori Magazinul cu jucării, „Merlin”-ul și-a revenit la potențialul lui, cu un bogat repertoriu format din reluări, mereu împrospătat cu premiere.
Dacă revenim la Gala aniversară a Festivalului, trebuie să spun că inspirată mi s-a părut avalanșa de Diplome, precum și surprinzătoarele imagini pe ecran cu felicitări de peste hotare, rostite de foști actori ai teatrului, colaboratori, conducători de instituții. Precum într-un cor, la unison: „La mulți ani, Merlin!”
În ce mă privește, surprins, vezi doamne, că am fost chemat și eu pe scenă, am încercat să-mi fie cât mai scurtă alocuțiunea de mulțumire. Dar n-am reușit să evit colaborarea cu teatrul, în speță, cu regretatul Horia Ionescu, care mi-a inclus în repertoriu dramatizarea Năzdrăvăniile lui Nică, după Amintiri din copilărie de Ion Creangă, și mai apoi, un text personal Râzi, nebunule, și pentru mine, cu destinație pentru școlari, și, respectiv, pentru tineri și nu numai. În plus, am reamintit că alături de actualul director, Laurențiu Pleșa, am dus adevărate bătălii pentru ca teatrul să mai primească o sală pentru spectacole. Așa cum și celelalte trei teatre de stat timișorene beneficiază de cel puțin două săli. Adică, susținător ardent al „Merlin”-ului, dar și prezent pe scenă. Altfel, ce să mai spun? La un parcurs pe internet, am constat că la numirea pe ani a unui sumar repertorial, subsemnatul e absent cu desăvârșire. Cu siguranță, nu e de acum această omisiune. Când am urcat pe scenă, pentru diploma ce mi se cuvenea și mie, am avut o replică: „Merlin”- ul e mai tânăr decât mine. Sala a izbucnit într-un ropot de aplauze. Acesta e teatrul. Oricum, cu sau fără mine, „La mulți ani, Merlin!”