Maria Dalia Rădac: Cercuri de umbră

Maria Dalia Rădac: Cercuri de umbră

1.

Sunetul pașilor prevestește  violența,

tencuiala cojită a etajului 7 e amestecată

cu crengi și flori.

iarba înălțată pe mochetă predică

autentic

discursul religios, iar Tu

 obsedat de Apă

stai în cap ca să prinzi rădăcini

te chinui să prinzi lumina. 

Ai fost intrat în metabolismul dezarticulat

al ființei

te țineam de mână în timp ce plângeam

mirosul  de pisică de pe scara blocului e

lipit pe cortex.

Copil de asfalt crescut cu atitudinea

vegetală

strigă dizgrațios din cele două camere reci.

ne luăm în brațe, m-ai șoptit în Tine,

mișcă lumea.

Durerea a intrat în interior

e o religie a simțurilor în care suntem surzi.

2.

Simptomele-mi sunt comerciale

Pe străzi necunoscute ochii tulburi

vânează caracatița cu tentacule care nu

îmi dă pace

Carnea-mi tremură

Înghit sec

mirosul de putrefacție îmi amintește de

oamenii care se sinucid în cercuri de

umbră

Scârțâitul cauciucurilor, graffitiul de pe

blocurile comuniste și tina de pe haine

trezesc în mine instinctul de conservare

care-mi spune că trebuie să pătez

cearșaful cu sânge 

3.

a ieșit soarele. din senin

cum femeilor li se rupe

apa înainte să nască. păpuși de lux cu

piele de culoarea cărnii

Îl urmez desculță pe

drumuri cu nume și

îmi măsor modificările tonusului muscular.

predispoziția către violență și ultimul

borcan cu gem de gutui

sunt mai clare de când mi-ai spus că

dioptriile-mi sunt prea mari

Ne scuipăm semințe-n cap

suntem doar copii de țîță care joacă

de-a viața.

4.

Tac, și-mi comunică cu euforie

experiența travaliului

copilul

plecat de lângă fluturi, soare și vată pe

băț

înghite propriu-i cap,

crește Mic.

Jumătatea pierdută din burtă cu ochii

scunzi

masează gândul care-l consumă,

se ține strâns de vorbă cu o primăvară

împodobită de Hristos și măr.