Nu știu câți tineri timișoreni știu că Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din urbea lor are o așa-zisă secție cu un program repertorial anume construit pentru ei. Pe un alt nivel de recepție, la ore de seară, ca la celelalte teatre, spectacole, în reluare, sau în premieră, se bucură de o bună receptare. Așa cum a fost de pildă, Dar cu femeia ce s-a întâmplat? notificat A. P. Cehov – Kiss Csaba, adică texte ale marelui dramaturg într-o rescriere scenică în viziunea modernă a citatului autor contemporan. Sigur, asemenea montări nu-și limitează adresarea deschisă și pe celelalte paliere de vârstă.

Registru în care se înscrie și spectacolul Zaiafeturi, construit  după celebre schițe ale lui I. L. Caragiale, într-un concept personal, de către actrița Mădălina Ghițescu. Sigur, Căldură mare, Lanțul slăbiciunilor, Justiția română, Vizita, cu „zaiafetul” lor comic,  acompaniat, pe un fundal actual, de șarade  politicianiste – ca să ne aflăm în imediatul prezent – pot fi jucate cu un plus de interes pentru orice vârstă. Spectacolul debutează cu un cursiv politic, prin care se face prezent Politicianul, intrusul sugerat  ca într-un joc de culise de către actorul Raul Bastean. 

Colajul scenic al celor patru schițe este susținut prin  firul comun al absolutizării absurdului în comunicare. Căldură mare este și în Lanțul slăbiciunilor, iar absurdul stăpânește și mintalul manipulării spiritiste, în Justiția română. Prins în câteva roluri, – Feciorul, Profesorul, Judecătorul,- Robert Copoț mi se pare actorul care, cu nuanțări de limbaj, întreține  în joc tensiunea, și dă configurare personajelor. Ceea ce izbutește și Olivera Iovanovici cum ar fi în Mari Popescu, Tincuța, Maria Popescu, precum  și Raluca Grumăzescu cu ale sale doamna Preotescu, Caliopi, republicana română, ori șugubeața doica Grete.  Revelator se arată a fi umorul din Vizită, dus, totuși, în  violența absurdă a lui Ionel, care aici, în rol, nu e copilul, ci adolescentul, tânărul refractar la orice comunicare, ipostaziat fizic în diverse, alarmante imagini, de către interpretul lui, Marko Adzic.

Pare-mi-se că, în conceptul ei regizoral, oricât de importante ar fi personajele ori absurditățile lor  comice, infuzia pamfletară caragialeană e miza spectacolului conceput de către Mădălina Ghițescu.  După cum am văzut în debut, cu politicianul la vot, rostirea poemului Jalba hoților din închisori, din anii tinereții ai lui Caragiale, are darul de a transmite un mesaj, cu subînțeles în actualitate. „Dați-ne drumul fără zăbavă/ Dați-ne posturi/cu bune rosturi/ Dați-ne totul: fiți de ispravă! La tâlhărie/Țara să fie/ Pe mâna noastră a tuturor”. Absurd, dar adevărat.