Elisabeta Bogățan: Ca nisipul…

Elisabeta Bogățan: Ca nisipul…

Surâsul zilei

alchimii ascunse

făuresc

surâsul zilei

și lumina revărsată

peste singuratice poteci

printre înțelesuri

e-atâta răcoare

între lucrurile

cu pleoapele trase

printre care grăbesc

spre mereu alte incerte margini

ale bucuriei

de a crede

în puterea cântecului

răscolitoare

Ca nisipul

ca apa

ziua mi se scurge

printre degete

ca nisipul

cărărilor

răscolite

când și când

de câte-un vânt

ce mă alungă

înfrigurată

sub ploaia de stele

căzând

Joc cu umbre

grăbeam din răsputeri

spre-o zare

ce mă sorbea de nu știu când

cu tot cu trup

cu tot cu gând

cu tot cu umbra-mi

crescătoare

fără de timp

fără de loc

fără popas

prin spațiul care

părea imensă întrebare

despre o viață

ca un joc

cu vagi umbre

curgătoare

din chiar zarea de lumină

ce întorcea

sfințit cu tină

întreg răspunsu-n

întrebare

Și doar genunchii

și doar genunchii ne rămân

să ne rezemăm de țărnă

și doar rugăciunea

să ne-aducă lumină

și doar mângâierea ei

rămâne senină