* * *
Cât te vei mai întinde, tu, umbră a nimicului?
Vei ajunge pînă aici? M-am săturat să îmi tot
schimb culoarea. Taur blând, emoție de seară,
sunet în voalul miresei. Ai auzit? La început
a fost tăcerea. Și tăcerea era la om. Și omul
era tăcerea. Tu nu te încrezi în Dumnezeu nici cât
o vrabie, mi-ai spus, altfel ai zbura.
Te iubeam atît de mult încât am pus foc casei tale.
Am ars împreună. Metale vii. Ape moarte.
Aer prea mult.
Umbre ale nimicului.
* * *
Din dragoste, îmi deschid venele. Curge atîta sînge
că se face un covor roșu pe care tu pășești –
în aplauzele mulțimii – strălucitoare ca o lamă de cuțit.
Ești strigată pe nume, fotografiată, toți te admiră.
Dar vine noaptea și blitz-urile se sting. Viața redevine
încăperea întunecată, de unde am fugit împreună.
Te întorci acolo, singură, cu sandalele în mîini.
Strângeți covorul, să nu mai calce pe el altă femeie!
Doamne, de ce am sânge pe tălpi? te întrebi. E de la
cocoșul acela din copilărie, ți-l amintești? A îmbătrânit
și acum îi sîngerează creasta. Lasă, nu te întrista, voi
supraviețui. Venele mele se vor închide la loc. Însă goale.
* * *
Să nu te odihnești, niciodată, în așternuturile altui bărbat.
S-ar putea să fii iubit sau ucis, din greșeală, în locul acestuia.
Nefericitul incident ar schimba cursul istoriei. Altcineva o să
ajungă rege, altcineva cerșetor. Nu îți picta, nicicând, fața în
culorile de luptă ale dușmanului tău. Se vor șterge la prima
ploaie de vară. Neînvins va fi cel ce pleacă la război cu obrazul
curat! îți strig. Tu taci, te refugiezi sub o piele străină,
aștepți grațierea. Ea întârzie nemilos de mult. Timpul e un călău
tânăr, încă mai închide ochii la fiecare execuție.
* * *
Trăiesc în sens invers acelor de ceas. Voi abia puneți
piatra de temelie a Imperiului Iluzoriei Nemuriri. Eu m-am
săturat deja de măreția lui, acum îi privesc destrămarea.
Aștept să se transforme, la loc, mașinile ucigașe în jucării.
Savanții să fie mântuiți prin magnifica lor nebunie.
Cu timpul, se vor schimba multe. Nici nașterea, nici moartea
nu vor mai fi cum le știți. Vor despărți bărbatul de femeie.
Prin formule seci, lipsite de plăcere, îi vor înmulți.
Le vor da numere în loc de nume. Cum să îi spui
iubitei tale: ești frumoasă ca luna de pe cer, 19041977?
Vă vor face să vă simțiți vinovați unii de sfârșitul celorlalți.
Despre Dumnezeu se va spune că a fost cel mai nereușit
experiment al omenirii. Pentru ei, la început a fost Tăcerea.
Imaginați-vă o pasăre cu sângele rece clocind oul primordial.
Ce straniu! Eu vin din viitor înspre cele uitate de voi.
Trăiesc în sens invers acelor de ceas. Mamă, pregătește-te
să mă mai naști o dată! Tot aici. Tot din dragoste. Dragostea
e fluturele acela roșu, după care aleargă, înnebuniți, taurii.
Și asta îi ține vii.