Ionuț N. Manea: Sunt cel întins în iarbă

Ionuț N. Manea: Sunt cel întins în iarbă

Nu sunt unul dintre cei care…

Nu sunt unul dintre cei care și-au părăsit locul natal

Sunt cel întins în iarbă, în mijlocul câmpului.

În bătaia

Soarelui alb din Linești.

Nu sunt unul dintre cei care și-au uitat locul natal,

Fântâna de la marginea drumului,

În capul satului, un crâng, un pod și un hududoi.

Salcâmi și

O băncuță de lemn care au văzut și au auzit tot.

Sunt unul dintre cei întorși din câmp,

Din Pădurea lui Gheorghe,

Existențe fricoase pierdute-n buza pădurii,

Fetele din sat cu picioare subțiri și ochi-balerini.

Sunt unul dintre cei care nu s-au mai întors,

Un ipocrit auto-utilitar,

Melc slinos al drumurilor corporatiste,

Individ cu serie matricolă, contabil și avocat.

Lemn în alveolele pulmonare,

Mă sfredelesc în propria carapace de beton,

Sub bisericile de lemn din Batia și Vulturești,

Fără mană, ca un șaman sleit.

Vulturești

Pădurea m-a așteaptă la nesfârșit, precum un câine credincios.

Sunt străin printre fagii înalți. De parcă nu aș fi un frate de-al lor.

O aruncătură de băț, păsările ascunse sub frunzele late.

În poiană există un soare glumeț, iar mai încolo, lacul din

Inima pădurii, cu capul pieptului prins cu o sfoară de tavan.

Stau pe spate în iarba crudă. Limitele așa ar trebui să arate.

Închid ochii. Bunicii sunt aici. Adie vântul din Vulturești, 

Oamenii cu toți nasturii încheiați se pregătesc de muncă.

Nu trec mașini în amiaza mare.

Copiii Lisandrei joacă tenis cu piciorul pe șosea.

Mamaia Ilinca aduce o găleată de apă de la fântână.

Mariana, vecina mea, vrea să ne sărutăm sub pod.

Țin o carte în poală, dar gândul meu e vântul din Vulturești.

În casa de pe uliță, la nea Marcel, unde a umblat tata înainte să moară.