* * *
umbra își așteaptă noaptea
așa cum moartea își așteaptă de o mie de ani
sângele său zbuciumat
mereu te uiți după primăvara altora îmi spui
când toată bucuria altor mâini ți se întinde
să te întrebi dacă
totul este așa cum s-ar fi cuvenit
să plângi
să râzi
să alergi în vârful picioarelor să nu ți se
audă pașii
numai așa atunci când iarna
se va crede nemuritoare clopotele ei
îți vor spune că ești
* * *
atunci când plouă
de fiecare dată numeri pașii până
la fereastră privind noaptea în ochi
moartea aceasta
nu o vei putea locui îmi spui
îți dorești lucruri care pe alții îi sperie
poate ar trebui dincolo de linia știută
să vezi adâncul care nu mărginește aproape
nimic
să vezi pădurea în care atârnă pe frânghii
știute doar de tine cântec de păsări
altfel
o să te prindă ziua purtând povara
atâtor fantasme
* * *
ne debarasăm de flacără
pentru o scânteie
de freamătul unei lumini
cu frică de ea
poate dincolo de presupunerea păcatului
ar trebui să citim în palmă
potecile ursitei
e singura cale de a trăi frumos
de a iubi tăindu-ți din carne
mrejele libertății
* * *
moartea nu-și imaginează nimic
cântă fără să știe unde vrea să ajungă
amintește-ți fantasmele propriei vieți când
stăteai la cheremul zilei
erai altul?
Te-a înfrânt o pasăre oarbă
Te-a închis înlăuntrul ei ca pe un ochi de lumină
Dumnezeu a împărțit pâinea
În direcția vieții tale și tu erai aproape
acum
neauzita rugăciune a peștelui și
sâmburele însângerat al vinului s-au aplecat
deasupra mâinilor acolo unde nimeni
nu mai întreabă de taina luminii de ieri
* * *
uneori zeul atinge jumătate de lună
în timp ce steaua scurtei sclipiri
ți se înfige în spate ca un pumnal
ridică-ți lumina cu umărul tău
așa ca și când ți-ai dori să fi mereu altundeva
lasă-ți umbra la marginea cerului și
te vei simți despovărat
chiar și în zodia aceasta