Prin iarba-nrourată din grădină
se face ziuă. o zi bună. lumina în creştere
dă naştere culorilor. apune într-un con de ceaţă
luna. şi te zăresc venind cu un mănunchi de raze
prin iarba-nrourată din grădină.
parcă ar fi întâia dată. oare ce deosebeşte
această zi de prima noastră zi pe lume?
tu îmi răspunzi cu un surâs ce-nseninează totul.
Sfârşit de veac / mileniu nou
sfârşit de veac în bucureşti. început de mileniu
în lume. peste războaie, conflicte, tratate
se lasă umbra. se fac noi profeţii. noi înţelegeri
noi destine. numai eu mă întreb
dacă am trăit într-adevăr viaţa mea. nu cumva
ea m-a trăit pe mine? sfârşit de veac.
mileniu nou în lume.
Alai de fluturi
sunt la vârsta la care nu se mai fac iluzii.
nu se mai nasc speranţe. o, cât de logic
e totul! cât de firesc! de-ar fi să apari
cu-ntreg alaiul tău de fluturi
pe câmpul presărat cu maci – eu n-aş mai şti
să-ţi înveşmânt zâmbirea cu săruturi. şi totuşi
nimic pe lumea asta nu m-ar opri s-o fac.
În linişte
în sfârşit pot în linişte să ascult cântecul
păsărilor. pot în linişte să privesc cum răsare
soarele. în parcul din faţa blocului meu.
pe sub platani un copil
bate mingea. fetele dintr-a doua culeg
flori de tei. e o mireasmă divină în tot
cartierul. de ce tu eşti departe cu farmecul tău?
Icoana amintirii
mai întâi te-am văzut într-un vis: goală și pură
în faţa izvorului din care beai cu-nsetare
toată dragostea mea. în realitate
la fel te-am găsit.
acum doar icoana amintirii mai dăinuie.
în ea te privesc nedumerit şi mă-ntreb:
care e visul? realitatea care?
E mai frumoasă lumea din pricina ta
e mai frumoasă lumea din pricina ta. când al tău palid
surâs îmi apare un fior de iubire atunci mă cuprinde.
din ce depărtări neştiute revii
tu antică frunte ascunsă sub lauri
şi care e semnul destinului tău? ah, am vegheat
am pândit îndelung întoarcerea ta. flacăra
lumânărilor păleşte acum sub al tău răsărit
Clar în adâncuri / clar în înalturi
ce să mai spun despre această minune?
văd clar în adâncuri şi clar în înalturi
înapoi şi-nainte puternica mână
ce dăruie viaţa. şi o lumină
ce nu e a soarelui. adevărata lumină. acum însă luna
destramă un pâlc de palide vise
şi ea însăşi dispare apoi în azur
Bisericuță
în anticul nostru cartier aveam o mică
bisericuţă. credincioşi şi credincioase. și blocuri
de jur împrejur. seara când priveam turnul cu cruce
vedeam dincolo de el fereastra
luminată a janinei. care locuia la parter
şi trebăluia până târziu în noapte. când mi-era greu
să aleg între căile domnului şi căile dragostei.
Din spuma mării
nu ştiu dacă din valuri ai apărut
sau din spuma mării precum o zeiţă.
altfel frumoasă. altfel înţeleasă. întinsă
pe plaja lui august
cu o ţigară în colţul gurii. împleteşti fericirea
mea cu o nelinişte învolburată. printre oameni
care vin şi pleacă. cu povara ignoranţei lor.
Această mică lume mare
dar eu te-am cunoscut. am scris numele tău
pe nisip. printre scoici. iar marea vine mereu
şi-l citeşte. cu fiecare val. şi te cheamă.
la fel cum sufletul meu
te strigă şi mi te-apropie. de-ai şti
câtă bucurie aduci cu simpla ta prezenţă.
fără de seamăn în această mică lume mare.