Nicolae Silade: Ziua fără ore

Nicolae Silade: Ziua fără ore

Prin iarba-nrourată din grădină

se face ziuă. o zi bună. lumina în creştere

dă naştere culorilor. apune într-un con de ceaţă

luna. şi te zăresc venind cu un mănunchi de raze

prin iarba-nrourată din grădină.

parcă ar fi întâia dată. oare ce deosebeşte

această zi de prima noastră zi pe lume?

tu îmi răspunzi cu un surâs ce-nseninează totul.

Sfârşit de veac / mileniu nou

sfârşit de veac în bucureşti. început de mileniu

în lume. peste războaie, conflicte, tratate

se lasă umbra. se fac noi profeţii. noi înţelegeri

noi destine. numai eu mă întreb

dacă am trăit într-adevăr viaţa mea. nu cumva

ea m-a trăit pe mine? sfârşit de veac.

mileniu nou în lume.

Alai de fluturi

sunt la vârsta la care nu se mai fac iluzii.

nu se mai nasc speranţe. o, cât de logic

e totul! cât de firesc! de-ar fi să apari

cu-ntreg alaiul tău de fluturi

pe câmpul presărat cu maci – eu n-aş mai şti

să-ţi înveşmânt zâmbirea cu săruturi. şi totuşi

nimic pe lumea asta nu m-ar opri s-o fac.

În linişte

în sfârşit pot în linişte să ascult cântecul

păsărilor. pot în linişte să privesc cum răsare

soarele. în parcul din faţa blocului meu.

pe sub platani un copil

bate mingea. fetele dintr-a doua culeg

flori de tei. e o mireasmă divină în tot

cartierul. de ce tu eşti departe cu farmecul tău?

Icoana amintirii

mai întâi te-am văzut într-un vis: goală și pură

în faţa izvorului din care beai cu-nsetare

toată dragostea mea. în realitate

                      la fel te-am găsit.

acum doar icoana amintirii mai dăinuie.

în ea te privesc nedumerit şi mă-ntreb:

care e visul? realitatea care?

E mai frumoasă lumea din pricina ta

e mai frumoasă lumea din pricina ta. când al tău palid

surâs îmi apare un fior de iubire atunci mă cuprinde.

din ce depărtări neştiute revii

                      tu antică frunte ascunsă sub lauri

şi care e semnul destinului tău? ah, am vegheat

am pândit îndelung întoarcerea ta. flacăra

lumânărilor păleşte acum sub al tău răsărit

Clar în adâncuri / clar în înalturi

ce să mai spun despre această minune?

văd clar în adâncuri şi clar în înalturi

înapoi şi-nainte puternica mână

ce dăruie viaţa. şi o lumină

ce nu e a soarelui. adevărata lumină. acum însă luna

destramă un pâlc de palide vise

şi ea însăşi dispare apoi în azur

Bisericuță

în anticul nostru cartier aveam o mică

bisericuţă. credincioşi şi credincioase. și blocuri

de jur împrejur. seara când priveam turnul cu cruce

                      vedeam dincolo de el fereastra

luminată a janinei. care locuia la parter

şi trebăluia până târziu în noapte. când mi-era greu

să aleg între căile domnului şi căile dragostei.

Din spuma mării

nu ştiu dacă din valuri ai apărut

sau din spuma mării precum o zeiţă.

altfel frumoasă. altfel înţeleasă. întinsă

                      pe plaja lui august

cu o ţigară în colţul gurii. împleteşti fericirea

mea cu o nelinişte învolburată. printre oameni

care vin şi pleacă. cu povara ignoranţei lor.

Această mică lume mare

dar eu te-am cunoscut. am scris numele tău

pe nisip. printre scoici. iar marea vine mereu

şi-l citeşte. cu fiecare val. şi te cheamă.

                      la fel cum sufletul meu

te strigă şi mi te-apropie. de-ai şti

câtă bucurie aduci cu simpla ta prezenţă.

fără de seamăn în această mică lume mare.