Pentru un dramaturg abordarea mitologiei eminesciene devine o chestiune extrem de riscantă. Și când scriu „mitologie”, mă gândesc, deopotrivă, la existența lui omenească, la iubirile poetului și, deasupra lor, iubirea pentru Veronica Micle, muza supremă, nu scutită de o recunoscută relație cu „maleficul” Caragiale, pe care Eminescu, se zice, l-ar fi amenințat cu moartea, dacă mai pândește cărările Veronicăi. Pe acest traseu al iubirii, cu trăiri sublime, dar și cu conflicte și împăcări, se țese destinul genial al poetului, culminând cu lovitura fatală a înlăturării de la „Timpul”. Apariția volumului Dulcea mea doamnă/ Eminul meu iubit, cu specificarea: Corespondență inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle (Polirom 2000), avea să schimbe capital perspectiva și asupra profundei, „abisalei” iubiri Eminescu – Veronica. „A fost o iubire frumoasă și chiar cred că ea a meritat să fie mitizată.” Îmi regăsesc ideea din textul meu dramatic în această frază definitorie a lui Mircea Mihăieș, citându-l în completare: „O poveste mirifică, plină de parfumul unei lumi romantice, stând, ca într-un blestem, sub vraja erosului și a morții”. (s. n. )
Predestinare în intimitatea ființei, sub spectrul imanenței exterioare a existenței – inventata „alienație mintală”, și moartea suspectă a poetului, urmată de izolarea voluntară a Veronicăi și sinuciderea la Văratic.
Iubirea simbol în România, cu proiectarea ei onirică până „dincolo de mormânt”. În viziunea dramatică a textului personal, Iubirea Eminescu & Veronica, și, deopotrivă, a spectacolului conceput de Mădălina Ghițescu, avându-i interpreți pe actorul Robert Copoț și pe actrița Corina Dohanici. În curând, ianuarie 2025, pe scena Teatrului „Merlin”, Timișoara va avea loc premiera, programată în cadrul secției pentru tineret, cu destinație, după cum se poate deduce, și pentru alte vârste.