Prin iarba-nrourată din grădină se face ziuă. o zi bună. lumina în creştere dă naştere culorilor. apune într-un con de ceaţă luna. şi te zăresc venind cu un mănunchi de raze prin iarba-nrourată din grădină. parcă ar fi întâia dată. oare ce deosebeşte această zi de prima noastră zi pe lume? tu îmi răspunzi cu...
Ioana Burghel: Anotimpuri dezmembrate
Gol În jur liniște pe ramul meu anotimpuri dezmembrate taie sufletul te întrebi cine a depozitat aici atâtea resturi ce vânturi au adus de-a valma sunetele și culorile ce ești tu între atâtea straturi de care se reazemă furnicile de ceasul tău zilnic se împiedică umbra și căutătorii de nimic. arunci gresia peste umăr Desculță...
Hibernarea norului
– Eu îl apuc la un capăt… – Tu, de celălalt… – Și dacă facem vreo nefăcută! – La ce te referi!? – Dacă îl sfâșiem? – Crezi că s-ar putea întâmpla una ca asta?! – La cât de fragil e! Nu m-ar mira! – Eu aș băga mâna-n foc că ar fi tocmai invers!...
Un pionier: Virgil Birou
Dacă Lume fără cer (1947) ar fi „primul roman plauzibil al Banatului” (Ungureanu 2015 : 435), atunci semnatarul lui, adică Virgil Birou, „un colos, clădit fără economie”, de un realism robust (cum l-a văzut Pavel Bellu) ar culege, fără tăgadă, meritele deschizătorului de drum. Fiu al satului (Ticvaniu-Mare), cu o tinerețe tumultuoasă, răvășită (fugar, căzând...
Ionuț N. Manea: Sunt cel întins în iarbă
Nu sunt unul dintre cei care… Nu sunt unul dintre cei care și-au părăsit locul natal Sunt cel întins în iarbă, în mijlocul câmpului. În bătaia Soarelui alb din Linești. Nu sunt unul dintre cei care și-au uitat locul natal, Fântâna de la marginea drumului, În capul satului, un crâng, un pod și un hududoi....
Costel Stancu: Umbră a nimicului
* * * Cât te vei mai întinde, tu, umbră a nimicului? Vei ajunge pînă aici? M-am săturat să îmi tot schimb culoarea. Taur blând, emoție de seară, sunet în voalul miresei. Ai auzit? La început a fost tăcerea. Și tăcerea era la om. Și omul era tăcerea. Tu nu te încrezi în Dumnezeu nici...
Geo Galetaru: Oglinzi sacrificate
ÎN LUMINA FEROCE Poate timpul care nu mai e în alte camere din apropierea nimicului, în aspre frunzișuri ale limbajului, când se aude ploaia strivind intimitatea erorii, supunerea într-o primăvară a deziluziilor fierbinți, vino și urcă în neputința celui ce pleacă, ziua impudică îmbătrânește în gura amanților fericiți, nori și silabe în proiecții fără cuvânt...
Mireille Șerban: Aș vrea…
* * * Aș vrea să știu de ce iubesc cum fac mereu să nu mă pierd de ce din lacrimi rugi eu făuresc și clipele tristeții ajung ca să le șterg. Aș vrea să știu de ce mi-e dat penelul cu care recompun iubirea din nimic și cum adun la piept cu drag poemul...
Elisabeta Bogățan: Ca nisipul…
Surâsul zilei alchimii ascunse făuresc surâsul zilei și lumina revărsată peste singuratice poteci printre înțelesuri e-atâta răcoare între lucrurile cu pleoapele trase printre care grăbesc spre mereu alte incerte margini ale bucuriei de a crede în puterea cântecului răscolitoare Ca nisipul ca apa ziua mi se scurge printre degete ca nisipul cărărilor răscolite când și...
Vicu Cojocaru: Piatra Inorogului
Poveste Pasărea din poemul meu… În care am tras cu praștia în copilărie, Chiar există, Femeia cu umbră sub formă de cruce, Din poemele mele… Chiar există, Piatra Inorogului Din poemele mele… Chiar există, Păzitorul Nermeșului, Cel din Deal, din poemele mele… chiar există, Gara din poemul meu nescris, Chiar… există. Poem clepsidră Poetul… adună...