Fără îndoială, cea mai importantă carte în anul 2024 este „Am inventat Păltinişul”. Corespondenţa lui Noica, semnificativă, cu Liiceanu şi Pleşu, dar şi un jurnal foarte-foarte important al lui Constantin Noica. Este o carte în care unul din marii filozofi încearcă să fie pedagogul, şi este, al unei generaţii literare. Din care, două personalităţi au ieşit în faţă. Două personalităţi extraordinare care au definit şi definesc cultura română de azi. Liiceanu, printr-o editură în care îi publică pe toţi cei mari din anii ’30 ai culturii noastre; Pleşu conduce o revistă şi are editorial în fiecare număr. Dacă, în momentul de faţă, cineva din România scrie frumos, aş spune foarte frumos, este Andrei Pleşu. În aceste editoriale, îşi aminteşte de prietenii lui, de scriitori importanţi ai literaturii române.
Cartea „Am inventat Păltinişul” este foarte importantă, fiindcă ne atrage atenţia asupra felului în care Constantin Noica a avut grijă de cultura română. Idealul lui a fost, întotdeauna, şi a rămas, cultura română. „Jurnalul de la Păltiniş” al lui Liiceanu a fost cartea zilei, a anului şi cartea literaturii noastre până în anul 1989. Jurnalul, ediţia a doua, a treia au definit o relaţie specială maestru şi discipol. Liiceanu este discipolul şi îi scrie ca un adevărat discipol lui Noica. Aşa cum o face şi Andrei Pleşu. Aşa cum îi povesteşte lui Noica istoriile personale prin care a trecut. Sunt discipoli şi ascultă de marele lor maestru.
Cartea „Am inventat Păltinişul” este foarte importantă, fiindcă are şi multe fotografii. Este ilustrată cu pozele lui Heidegger, Noica, Liiceanu, Pleşu. Liiceanu scrie că în nicio cultură europeană nu s-a vorbit vreodată de relaţia, atât de importantă, între maestru şi discipoli. Noica, în anii ’30, a fost apropiat şi s-a definit alături de Cioran şi Eliade. Au fost elevii lui Nae Ionescu. S-au definit prin această relaţie de maestru şi discipol. În anii din apropierea noastră, Noica este maestrul, iar Liiceanu şi Pleşu, şi câţi or mai fi fost, discipoli. Noica a încercat să îşi descopere filozofi tineri, care doreau să înveţe, i-a atras, le-a dat sfaturi. A fost prietenul celor tineri, câţi au rămas. Ne amintim că Noica a fost şi la Timişoara. Şi-a găsit aici discipoli noi, intermediarul fiind profesorul, psihiatrul Mircea Lăzărescu.
În întâlnirile lui Noica și cu personalităţile de vârf ale culturii din Timişoara, interesul era să-i apere pe cei tineri, să-i aibă lângă el. Să ne amintim că, în 1960, pentru o scrisoare de la Cioran, pentru un fel de legătură cu Occidentul, a fost condamnat la 20 de ani de puşcărie, din care a făcut patru. A rămas în cultură şi a trăit pentru cultură. Nu singur, alături de discipolii săi. Păltinişul înseamnă pentru cultura română un reper fundamental, aici s-a întemeiat o şcoală, un anume loc în geografia culturală, spirituală a României. Lângă Sibiul lui Cioran, Păltinişul vorbeşte la fel de bine despre întemeierile culturii române.
Despre felul de a gândi româneşte!
A consemnat Dumitru Oprişor