Pe de altă parte, viperele!

E timpul viperelor inofensive, constați,
în promenada prin oraș,
dintre două dezbateri,
e timpul viperelor ieșite la soare,
să se -ncălzească pe asfalt,
și câinii vagabonzi dormitând,
în „poeme leneșe” vorba lui Cristi,
în mijocul drumului,
(stațiunea e mică,
iar șoferii le știu obiceiurile,
și-i ocolesc firesc, cu familiaritate,
ca-ntre prieteni, la siestă),
„ăsta e dulăul din deal,
de la Podul Roșu,
de la Palatul Coronini cel bântuit de fantome,
cu uși care scârțâie întruna.
antiviperinul e scump și nu se găsește,
mai ales aici,
în orașul viperelor la soare.

Puncte și virgule

Mă spăl cu moartea pe față
și toate ridurile dispar,
puncte și virgule
din maculatura de ani
așternută peste un deșert
de speranțe fata morgana;
oglinda gândului arată
un ten de prunc la reîncarnare,
când vrei un nou început,
dar nimeni nu ți-l promite sigur
doar moartea –
o crema gerovital
uitată pe noptieră de
timpul infuzie de ierburi
de leac și neleac
în samovarul unui ceai
cu realități alandala
din fiecare dimineață
de pastile colorate.

Din marsupiul clipelor,
O experiență nouă
lasă o urmă,
uneori ca o dâră de melc,
pe care o fac fir de ață
pe limba mea de reptilă,
și strâng ghemul, îl tot strâng,
până-mi stă ca un nod în gât;
să nu mă sufoc,
scuip mărul lui Adam
din gâtlejul strangulat,
și o iau de la început,
de la Adam și Eva,
ori mai dinainte,
de la linia orizontului cu care
poți desena și tu
pe Adam și Eva,
ca o linie de șarpe
spre Edenul promis.

Calea Lactee

Am pierdut Calea-Lactee când
ne-am înțărcat copilaria
la prima strigare a cocoșului,

fără laptele matern,
am intrat în țarcul oilor
condamnate la rătăcire,
agățați de osia Carului-Mare,
alunecând apoi pe roata Carului-Mic,
trași pe roată
cu toate răscoalele și răscolirile din noi,
căzuți apoi în praf de stele,
pînă am ajuns praf și pulbere,
în lutul ce ne-a născut
și ne-a înghițit apoi,
cu foamea pântecului
ce-și resoarbe placenta,
gândind renașterea
la al treilea cântat al cocoșului,
când se deschid cerurile
pentru cei morți ca noi,
fără vreun coltuc de speranță,
dar crezându-ne tot cu osia Carului-Mare în mână,
de care ținem strâns,
ca pruncul fericit ca-n sânul lui Adam,
tot legănându-se în Calea Lactee ,
nu lasă suzeta dintre buze, gângurind Geneza,
convins că e tot la sânul matern,
Iar laptele mamei
e dreptul lui pentru totdeauna.