Faptele noastre

                    lui Christian Haller

dacă toate faptele noastre

ar avea umbră

un întuneric cumplit ar cuprinde pământul

şi fiecare am merge clătinându-ne

ca nişte felinare

nici-un copil nu s-ar uita pe fereastră

să vadă dacă afară e timp de joacă

sau nu

ci ar scăpăra întruna chibrite

dacă faptele noastre

ar fi luminoase

am sta tot timpul cu ochii închişi

şi niciodată nu le-am vedea

Mă ascund

mă ascund în clopotul cel mare al bisericii

şi mă rog să nu moară nimeni şi să nu fie sărbătoare

să nu crească dintr-o dată râul

şi focul să nu răbufnească

mă ascund

lipit cu spatele de bronzul zgrunţuros

cu ochii ţintă la limba care atârnă imobilă şi ucigătoare

în clopotul cel mare e negură

dar simt cum palpită o singurătate mai groaznică decât a mea

aburi se ridică din mine şi se condensează pe limba de bronz

o umezesc şi o sărează

iar ea începe să se mişte încet

ca un mort înviat de ploaie

Bocet

o femeie adună frunzele căzute

în curtea dintre blocuri

cu o mătură de nuiele

ştiu asta fără să văd nimic

– stau întins în pat cu ochii închişi –

aud însă foşnetul ritmat al măturii

şi sunt sigur că e o femeie

şi nu altceva

fiindcă doar ele jelesc întotdeauna

într-un fel sau altul

morţii

N-a fost război

nici anul acesta n-a fost război

dar femeile au strâns mai mult orez şi ulei

mai multă fasole

făină şi floare de ceai

am cumpărat cămăşi închise la culoare

şosete mai groase

ace cu gămălie

coli cu plicuri şi cerneală am cumpărat

n-a fost război

însă copiii au căutat cuie

să le aşeze în vârful săgeţilor de salcie

iar pietrele tăioase le-au spart buzunarele

cei mai destoinici dintre noi au dormit afară

noapte de noapte

şi n-au închis ochii decât atunci când hulele

începeau să cânte

n-a fost război

dar cerul e un insectar

în care strălucesc gămăliile acelor