Un concurs fericit de împrejurări faste a prilejuit orașului nostru câștigarea, în toamna anului 2016, a titlului desemnat de „Capitală Europeană a Culturii” pentru anul 2021, eveniment amânat către 2023, ca și pentru orașele Eleusina (Grecia) și Veszprém (Ungaria) din cauza pandemiei.

Timișoara n-a lăsat vreo amprentă culturală remarcabilă în scurta sa istorie (vezi articolul https://www.banatulazi.ro/timisoara-nu-a-fost-vreodata-oras-cultural/), așadar votul de încredere a fost cu atât mai remarcabil – un credit onorant exigent.

Dar comportamentele față de factori culturali și chiar ramurile specializate precum știința, cercetarea și planificarea urbană sunt rezultatele caracterului cultural al individului în societate; și în același timp producătoare de identitate culturală mai mare. Prin urmare cu atât mai meritorie alegerea, suscitând inerente tribulații externe și interne, ca orice problemă administrativă, ce depășește cadrul propus aici, unde am pornit de la premiza ideală că toate obiectivele propuse au fost satisfăcător îndeplinite, pasiunile și slăbiciunile turistului consumator de cultură (câștigurile, educația, gusturile la mâncare, băutură și călătorii) bine studiate pentru a le proiecta în viitorul apropiat, metodă avantajoasă de a ajunge la obiectul articolului.

Concret, artele frumoase, discipline artistice destinate contemplării, deci fără funcție utilitară, grupate în șapte manifestări (muzică, dans, pictură, sculptură, literatură, arhitectură și cinema) vor deveni formele expresive care să ofere percepția identității societății românești la început de secol XXI, prin reprezentantul autorizat, miilor de vizitatori particulari sau invitați, turiști dornici de comparații inedite și experiențe revelatoare în anul de grație 2023.

Să adăugăm gastronomia, componentă culturală extrem de importantă și omniprezentă, sportul, precum și artele aplicate ori meșteșugurile printre inițiativele specifice ale diverselor organizații.

Muzica, limbaj universal de inducere a diferitelor sentimente și emoții, fie ea simfonică, de consum, modernă, clasică, populară etc. poate fi întâlnită în cele mai variate locații, de la instituții ca filarmonica, opera, săli de concert, estrade la cluburi, parcuri, piețe și oricare locație publică; iar prin intermediul internetului la orice doritor.

Dansul, mesaj al corpului executat în ritmul muzicii, este de asemenea un mijloc artistic de exprimare comun tuturora. Cu caracter religios, de artă sau divertisment, clasic sau modern, urban, de societate etc. ocupă nu doar săli de spectacol, discoteci sau localuri ci și serbări, manifestări tradiționale sau petreceri.

Așadar muzica și dansul au asigurate audiența benevolă totală.

Pictura, manifestare artistică vizuală bidimensională, este universal accesibilă; muzeele, galeriile de artă, bine popularizate, nu trebuie decât să-și deschidă porțile.

Sculptura, arta creării formelor în spațiul tridimensional, se întâlnește nu doar în muzee ci și spațiile publice; nu are nevoie de cuvinte.

Arhitectura, legată de o funcție utilitară, este totuși una dintre artele plastice în măsura în care înfățișează clădiri remarcabile, cu valoare estetică. Din acest punct de vedere Timișoara, „Mica Vienă”, „orașul florilor”, „orașul parcurilor”, „orașul de pe Bega”, „inima Banatului”, deși asaltată de clădiri fără identitate, are multe de oferit privirilor oricărui străin.

Literatura, arta cuvântului scris, guvernată de formele de poezie, narațiune, eseuri și teatru, are însă o barieră de natură lingvistică. Accesibilitatea ei depinde de cunoașterea avansată a limbii folosite dar și de apetența prezumtivului consumator.

Tipărituri sunt multe – afișe, pliante, ghiduri, gazete, programe etc. dar cartea este altceva – depozitara istoriei civilizației; chiar dacă trecem de la civilizația cărții la civilizația imaginii, cartea rămâne un mijloc fundamental de comunicare, un instrument de neînlocuit în educație, un suport al literaturii și gândirii științifice.

Dar și un divertisment intelectual.

Din acest punct de vedere Timișoara, oraș multietnic, nu are ce expune miilor de vizitatori; pur și simplu nu există traduceri actuale, în limbile de largă circulație ale Europei și dincolo de ea.

Filmul sau cinematografia sunt ultimele arte care se adaugă la categoria artelor plastice. Sintetizează, într-un fel, celelalte arte și adaugă propriile elemente prin resursele sale tehnice și formele de compoziție a discursului. Ca și arta scrisă, bariera lingvistică îl limitează; are măcar avantajul subtitrării. Oricum, cinematografele timișorene nu vor fi aglomerate.

Revenind la literatură:

La începutul anilor ’90 frenezia generală a libertății avea și o componentă culturală: cel puțin zona centrală  orașului era năpădită de mese volante, tarabe, chioșcuri chiar, cu puzderii de cărți vechi și noi de toate genurile și culorile, care veneau în întâmpinarea setei de informare a populației, alături de mulțimea gazetelor de toată mâna, versiune modestă a buchiniștilor de pe malul Senei. Unele aveau și rol de consignații, absorbind teancuri de tipărituri.

Efervescența n-a durat mult în fața unui public majoritar tributar telefoniei mobile, internetului și rețelelor sociale. Piața ce părea emergentă, supusă constantei deteriorări economice, instabilității structurale, a sucombat; chiar și librăriile, potențiale spații comerciale lucrative, s-au rărit drastic. Tipografiile au implodat.

În prezent, Eurostat constată că doar 6,2% din români citesc cărți. Suntem pe ultimul loc în Europa. Deci 94% dintre români nu citesc cărți. Din fericire, ceilalți membri ai Uniunii Europene citesc mult mai mult, iar producția de carte este un indicator semnificativ al capitalului cultural de care dispune o națiune; conform statisticilor, industria cărții „este cea mai mare industrie culturală din Europa”.

Ca să avem ce oferi vizitatorilor străini recurgem la „ar trebui”, condiționalul cel mai folosit în politica românească și anexele ei, urmat de „se va …” – proiectarea utopică a viitorului. Căci, deși cartea a pierdut din importanța pe care o avea odinioară, ea rămâne în tabloul culturii actuale ca un mijloc fundamental de comunicare, suport al literaturii și al gândirii științifice. Spre deosebire de alte mijloace, este durabilă.

Ar trebui o acțiune concertată de transpunere a cărților reprezentative, fie ele literare sau științifice, enciclopedii, dicționare, istorii, compendii în limbile de largă circulație a Uniunii Europene, un efort considerabil și de durată al ofertelor, care să umple librăriile.

În buna tradiție ospitalieră, se obișnuiesc înmânări de mici amintiri oaspeților de seamă; vor fi obiecte de artizanat, artistice, albume, înregistrări electronice de tot soiul… vor fi oare și cărți, în limba potrivită? Iată o întrebare dezolant de retorică!