Poezie

Home Poezie
Ion Șerban Drincea: Mișcarea sensului

Ion Șerban Drincea: Mișcarea sensului

MERSUL BIPED Pe umbra urmelor aștern timpul de la dreapta la stânga până când se tulbură apele în izvoarele măsurate dintre secole merg cu cerul în spate  să dovedesc lumii că are ziduri de gânduri căzute în rugă adunate la închietura crucilor cioplite în fața ochilor aplecați spre vârful picioarelor putrezite în sandalele chemărilor spre lumina neștiută a timpului clădită în...

Dani Blănariu: Fără ca măcar să-ți dai seama

Dani Blănariu: Fără ca măcar să-ți dai seama

Nietzsche și eterna reîntoarcere viața e ca o spirală a evenimentelor stimulii se ascund tăcuți în inconștient până când mediul stârnește acest corp incapabil să uite. te vei trezi dansând în fiecare dimineață, același dans, însă alt ritm. o să asculți mereu același riff de chitară, fără ca măcar să-ți dai seama o să te îndrăgostești de aceeași persoană, vei...

Dana Ștefan: Nici măcar rugăciuni

Dana Ștefan: Nici măcar rugăciuni

În casa în care am crescut nu erau cărți doar viniluri cu Dolănescu, Ileana Ciuculete, Irina Loghin și casete cu Michael, Azur, Albatros, Amza Pelea, Vacanța Mare Am învățat literele și apoi să citesc pe o sticlă de vodcă rusească ce stătea în permanență pe masa din bucătărie Mama a fost surprinsă când s-a trezit cu mine pe stradă citind...

Alexandra Crețu: Ca o incantație…

Alexandra Crețu: Ca o incantație…

*** Dezbracă-mă Jupuind fiecare strat de egoism amestecat cu tinerețe. Scapă-mă de lepra ce-și înșiruie semnele Necrozei Peste burta și coapsele mele. Zgârie cu ură și nepăsare cântecul morții pe spatele meu ca o incantație. Am meritat fiecare picătură de răzbunare căci mă tăvăleam în așternutul complacerii în sine cât tu zăceai în temnița propriei frici. Nu mă poate salva...

Dumitru Tâlvescu: Ca umbra

Dumitru Tâlvescu: Ca umbra

Ce străbate tundra Din ape vechi răsar islazuri Pe câmpuri altfel iarba înnoptează Sub ceruri care-și plâng ursita Apusul se răzbună brun E pace-n curs de transformare În aer gânduri strâng Iluzii mici ce trag sa moară În liniștea de-acuma, nefirească Nici vitele nu pot să pască În arșița absurdă rumegă încet Din timpul ce-a rămas, umil, proclet Iar mai...

Radu Vida: Și s-a trezit siluetă albă

Radu Vida: Și s-a trezit siluetă albă

INSULA Într-o zi de albastru total, Pe lichide imensități Bărbatul privește o depărtare Numai a lui și a mării. Acolo, foarte de tot În depărtări lăuntrice Barcelona și Palma Previzibilă corespondență Sufletul a ridicat punți Și s-a trezit siluetă albă Minunându-se de Casa El Capricho SPRE ADRA Pământ spaniol, Știu că nu mă vezi… Sunt după coloane din stânga ta,...

O foarte bună poveste despre singurătate

O foarte bună poveste despre singurătate

In memoriam Traian Abruda păi cum de ce prea devreme avea planuri scria desena visa avea uneori mustățile răsucite în sus și un tic de a trage cu ochiul cuiva nevăzut se moare dintr-o dată cu tot greul viului pe cap și cel căruia i se întâmplă poate răsuflă ușurat sau trage o înjurătură că nu i-a ieșit așa cum...

Vicu Cojocaru: Jumătăți de cuvinte

Vicu Cojocaru: Jumătăți de cuvinte

Poem de mama De câte ori frământa pâine, Mama … plângea, Primăvara când cânta cucu; Și tata ara pe dedesubtul pământului, Mama se uita în sus … plângea și ne legăna. Când îi scriam scrisori din armată Și întrebam de tata, Ea se așeza pe marginea lumii, le deschidea Și le arăta trecătorilor … cu lacrimi în ochi. Atunci când...

Irina Lazăr: Hotel Cișmigiu

Irina Lazăr: Hotel Cișmigiu

Poem criminal toate amprentele lasă dureri, darpână și luminolule inutilnimeni nu poate detecta ravagiilevictimele colaterale zac îngropate adânc,le știi doar tu și le enumeri în secundeleprea întunecateinteligența nu ajută pe nimenilogica la fel nici măcar nu a fost nevoie de mănușiun punct și o scrumierăîți tulbură încă retina. Poem acvatic În timp ce trupul meu bate în roșutu sapi într-o...

Costel Stancu: Continente fără formă

Costel Stancu: Continente fără formă

* * * Poeții sînt continente fără formă. De aceea rămân, uneori, nedescoperiți. Sângerează mult, rănile lor nu pot fi vindecate nici cu urină de fată mare. Mereu scapă hățurile: poezia nu e cu cai obișnuiți, e cu inorogi ce pasc ierburi stelare, cu vise pierdute, cu vârful de creion din inimă. Poezia e ceea ce înțelege Celălalt, fără ca...

Nicoleta Munteanu: Ca un adio rupt în două

Nicoleta Munteanu: Ca un adio rupt în două

ca un adio rupt în două să nu mai văd nimic din ce mă doare să nu mai simt vocea aceea disperată de la celălalt capăt durerea care nu se poate spune rosti stă cuibărită în coșul piepturilor noastre ca un adio rupt în două împărțit frățește căci doar atât se poate una mie una ție spovedania pe care nu...

Nina Ceranu: Sunt un cuvânt scris

Nina Ceranu: Sunt un cuvânt scris

PERETELE De proiectat filme pe el, vopsit, în copilărie, ca primăria ori spitalul, animat de alergarea cailor, de vocile actorilor, colorat de cochetăria doamnelor. De pus pe el tablouri, peretare țesute de mama cu motive naționale, carpeta cu Răpirea din serai, peșchire care învelesc tandru icoane cu sfinții luați ca protectori la cununie, cu diplome de merit și cununițe de...