Month: March 2019

Home 2019 March
Memoria lecturii: Despre regi, saltimbanci şi maimuţe
Post

Memoria lecturii: Despre regi, saltimbanci şi maimuţe

Evocând, calculat, atmosfera de iarmaroc – de lume a teribilelor confruntări de civilizaţii şi stări, adică, scriitorul Cornel Ungureanu ne propune un antiroman (al patrulea dintr-o serie de “antijurnale”) al vehiculelor culturale ce au marcat devenirea Timişoarei – volumul purtând acest titlu fiind publicat, acum o duzină de ani (în 2008, mai exact), la Editura...

Istorie străveche la Ghiroda
Post

Istorie străveche la Ghiroda

Cele mai vechi urme de locuire descoperite pe teritoriul administrativ actual al comunei Ghiroda datează din perioada eneolitică (sfârșitul așa-numitei epoci a pietrei), deci de acum mai bine de șapte mii de ani. Cercetările arheologice au scos la lumină acest fapt relativ recent, în anul 2015, când a fost descoperit un sit în vecinătatea căii...

Ghiroda, locul de naștere al Canalului Bega
Post

Ghiroda, locul de naștere al Canalului Bega

Fapt mai puțin cunoscut, Canalul Bega are ca punct de pornire nu orașul Timișoara (care este, însă, cel mai important obiectiv de pe întregul său traseu), ci localitatea Ghiroda, aici fiind locul în care albia naturală a râului ce izvorăște din Munții Poiana Ruscă se transformă în canal amenajat. După cum se știe, lucrările la...

Miriam și melancolia unei viori
Post

Miriam și melancolia unei viori

Mai este un sfert de oră până la pauză. Și nimeni, nici măcar doamna directoare Claudia Vlaicu, nu deranjează ora. E bună și așteptarea, până sosește o elevă – anul trecut a a avut zece pe linie- văd ce se petrece prin cancelarie. E un zor care nu pricep, dar nici nu întreb, din ce...

Sara a pornit pe drumul cel bun
Post

Sara a pornit pe drumul cel bun

În clasa a cincea  de la Școala Gimnazială din Ghiroda –  aici învață 204 elevi –   este și Sara Bogdan. Crezi că-i mai mică, e scunduță, slăbuță, iute ca piperul. Intră în dialog fără nicio reținere, întrebarea primește răspuns prompt. În timp ce vorbim, frământă între degete un elastic, gest  care, cred, o ajută să...

Însemnările unui călător
Post

Însemnările unui călător

E contemporan cu noi și are o fire blajină. Și un fel aparte de a se rosti. Și când o face, vorbește rar, de parcă și-ar alege cuvintele. Dar e, cu blândețea lui,  convingător. Nimic n-ai pune la îndoială din spusele călătorului. De o vreme, câteva zile dintr-un an, treburi firești îl aduc la Ghiroda....

Roiul de albine până anul viitor adună miere!
Post

Roiul de albine până anul viitor adună miere!

După două zile de târg, unul mai altfel, înțelegi că omul este croit să caute mereu o alternativă, să se ducă după ce-i  este de folos și, așa, se tot caută. Pentru propria măsură. Poate nu ați fost, încă, la un târg apicol, unde puteți afla tot ceea ce ține de viața și truda albinei....

Poetul versurilor de plumb
Post

Poetul versurilor de plumb

Aflat în fața versului bacovian ”Dormea întors amorul meu de plumb”, cititorul român interbelic – iar pe urmele acestuia, și cei din generațiile următoare – și-a(u) putut reprima cu greu mirarea că ceva atât de imaterial ca amorul poate fi asociat cu un element teluric. Mirarea ar fi, poate, mai mică, dacă s-ar cunoaște că...

Cuvinte despre Maiorescu
Post

Cuvinte despre Maiorescu

Cultura română modernă nu poate fi imaginată fără personalitatea nemuritorului Titu Maiorescu – nemuritor fiind, aici, nu un apelativ facil, ci titlul nobiliar care se acordă prin tradiție membrilor Academiei Române, instituție națională la a cărei fondare a și contribuit. La rândul său, cultura română a devenit, printr-un proces inițiat încă din epoca al cărei...