Plasată undeva spre sfârșitul anilor ’70, (la puțină vreme după fuga în Occident a generalului Mihai Pacepa), ”acțiunea” din Am pus gratii la lună se desfășoară pe durata a mai puțin de trei zile. Ea gravitează în jurul funeraliilor lui Victor Grecescu, tatăl protagonistului, Iane Grecescu. Ceremonialurile sunt cele de când lumea în viața satului...
”Regina mamă”, la Timișoara
Un text minunat, doi actori adorați de publicul din România, o premieră care face furori și umple cât ai clipi sălile de teatru: prima reprezentație la Timișoara a spectacolului ”Regina Mamă” va avea loc luni, 19 mai 2025 , de la ora 20:00, pe scena Operei Naționale Române. ”E comedie? Da. E și dramă? Da....
Rezonanța Schumann (16)
Ce sunt, la urma urmelor, regii, tiranii, altceva decât nişte proiecţii limitate ale lumii obişnuite, aşezate deasupra acesteia, între limite şi reguli specifice, ca să o poată domina? Cine le asigură sângele albastru care ar curge dintr-un fluviu celest? Cine altcineva poate asigura nemurirea unui muritor, decât harul său? Cum mă întreb, ca atâţia alţii...
Bicicleta care dă ora exactă
I se pare ciudat să-și calculeze drumurile. E aproape derutat și, dacă l-ar îndemna cineva, calculați, calculați, și spuneți cum le-ați străbătut, cu siguranță n-ar mai fi în stare. Eu insist să-și adune distanțele, că au trecut douăzeci şi şase de ani și mă mir cum nu i-a venit ideea. Tocmai dumnealui care zilnic are...
Lucian P. Petrescu și proza labirintică
Ca „serv hipocratic”, semnând de-a lungul anilor impozante tratate medicale (onorându-și, astfel, obligațiile profesoral-catedratice), Lucian P. Petrescu a intrat în lumea literară desfășurând, tenace, un proiect existențial. Un proiect de o „modernitate radicală”, poematic și „provocativ” (observase Daniel Vighi), forțând / sfidând gustul public, preocupat obsesiv (ca pariu riscant) de investigația sinelui, ivind cărți dificile....
Robert Șerban: Mă ascund
Faptele noastre lui Christian Haller dacă toate faptele noastre ar avea umbră un întuneric cumplit ar cuprinde pământul şi fiecare am merge clătinându-ne ca nişte felinare nici-un copil nu s-ar uita pe fereastră să vadă dacă afară e timp de joacă sau nu ci ar scăpăra întruna chibrite dacă faptele noastre ar fi luminoase...
Eugen Dorcescu: Miozotis
MIOZOTIS Mirelei-Ioana Spunea, cândva, sublimul Calderón, (În care veac, mileniu sau eon?) Spunea-n viu grai, vedenie sau scris Că viața omenească-i doar un vis. L-am fost crezut sau nu l-am fost crezut? Mă-ntreb dinspre sfârșit spre început. Corabia-mi, trecând din val în val, Se-apropie, treptat, de cellalt mal, De țărmurii tărâmului promis. Ah! Lungul drum...
Gheorghe Tohăneanu, întemeietor de cultură majoră în Timișoara universitară
În data de 24 aprilie, Academia Română, prin Filiala Timişoara, a organizat simpozionul Gheorghe I. Tohăneanu, o sută de ani de la naştere. Au vorbit academicianul Dan Dubină, preşedintele Filialei Timişoara a Academiei Române, profesor univ. dr. Alexandru Ruja, critic şi istoric literar, conferenţiar univ. dr. Mihai Deleanu, profesor univ. dr. Ionel Funeriu, critic literar,...
Gheorghe Jurma, un reper de echilibru și profunzime
Într-o epocă în care zgomotul, graba și efemerul par să fi confiscat atenția publică, evenimentul organizat pe 11 aprilie 2025 la Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România a adus o binevenită adiere de tihnă și autenticitate. Lansarea volumului „Gheorghe Jurma – un proaspăt optzecist”, îngrijit de Erwin Josef Țigla și apărut la Editura TIM...
Ipostazele sinelui (4)
Picătura de ploaie în geam, acesta era semnul şi nu altul, primul strop de ploaie zgâriind fereastra şi ea va veni. Venirea ei ca un cadou… Ideea lui Constantin fusese cea fericită, cineva de la serviciul de urbanism al primăriei îl cunoscuse bine (orice va fi însemnând asta) pe arhitectul imobilului cu faţadă de palat...