Vineri, 1 iulie, la ora 11, la Făget, va fi decernat marele premiu al Festivalului Național de Poezie ”Traian Iancu”. Traian Iancu a trăit și creat în București fiind, decenii bune, directorul fondului literar de la Uniunea Scriitorilor din România. Și pentru asta, precum și pentru poezia sa publicată în mai multe volume, este cunoscut,...
Colocviul romanisticii europene CICCRE, la ediție jubiliară
Este un fapt de netăgăduit că civilizația romană unitară s-a construit pe un fundament de mare diversitate etno-culturală și a evoluat asimilând influențele culturale și lingvistice exercitate de populațiile cu care a intrat ulterior în contact. Aceasta a constituit, deopotrivă, un excepțional generator de resurse de creativitate și germenele numeroaselor tendințe centrifuge – tendințe din...
Zilele Filmului de Umor la Timișoara
În perioada 23-25 iunie, la Timișoara se desfășoară Zilele Filmului de Umor, eveniment organizat de Institutul Francez în colaborare cu Filarmonica Banatul, Pelicula Culturală și Marele Ecran. În premieră, ediția din acest an a programat un cineconcert cu pianistul francez Jean-François Zygel, care va avea loc la Filarmonica Banatul, în 25 iunie, de la ora 19....
Prima ediție a Festivalului Național de Folclor Petrică Moise
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș inaugurează un program artistic de anvergură în memoria unuia dintre cei mai mari soliști de folclor ai Banatului: prima ediție a Festivalului Național de Folclor Petrică Moise se va desfășura în 16 iunie 2022, de la ora 18, în Sala Mare a Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din...



