Doamne, cocoșii copilăriei mele nu mai sunt. Au fost tăiați de mult. Le mai aud doar cântecul, reverberând în mine. În sufletu-mi, vibrând diapazon. Cântecul cocoșilor copilăriei, în metafizice insomnii, aminte-mi aduce de nemărturisitele-mi trădări. De-amarul unui plâns neplâns. Cu-cu-ri-guuu. A câta oară? Doamne, ce concert de cocoși! Cocoșul conștiinței mereu-l-aud cântând: „Fericiți sunt cei...
