Îmbrățișarea toamnei

căușul toamnei,

dezghioacă nostalgii,

care se oploșesc- timide –

sub pleoapa lampioanelor,

schingiuite de atâta vară…

o nouă desfrunzire mă amăgește

cu parfumul gutuilor,

iar liniștea dă buzna prin

toate ungherele sufletelui

înainte de partiturile

din simfonia ploilor…

doar sărutul tău, cu gust de rampaș,

se mai încumetă să-mi mângâie enigma

acestei îmbrățișări!

Alinare…

Vin cugetări

și ploi mărunte

și bat discret

pe la ferestre,

iar vântul mână

către frunte

toamna

desfrunzirii noastre!

Parca-i o rană

pe întreaga zare

căzută încet

din univers,

însă cu grijă

găsesc o alinare

în plapuma iubirii unui vers!

Toamnă străină

echinocțiul aleargă prin calendare,

greierii se ascund și ațipesc

în poalele vremii

asfințitul se așează

pe fruntea toamnei

ca într-un un bocet de lună

cu frunze arămii

azvârlite pe jos

între ploi și amurg –

prin ceruri –

norii se-adună

și-n lacrimi se scurg…

stelele privesc și suspină,

îngenunchează și apoi

coboară timide-n grădină

peste suferința copacilor goi…

e o toamnă străină,

pe pamant și-ntre noi?!

Pe prispa toamnei

O îngăimare melodică

murmură-n timpane

venită ca o boare

din corul de cocori…

este refrenul

melancoliei care

mă înfioară

și îngenunchez

pe prispa toamnei…

apoi mă zgribulesc

sub coama vântului

oftând alături

de plânsul frunzelor

căzute peste gleznă!

Fior tomnatic

Un refren timid

se-nmănunchează

într-o orchestră

prin nopțile târzii

și-apoi,

la noi în suflet concertează

o partitură fină

cu dans și poezii!

iar portativul

peisajului romantic

se umple cu iubirea

dintr-o rapsodie

împreunându-ne-n sărutul

fiorului tomnatic

care ne încălzește

cu aceeași nostalgie

Măria sa, toamna!

Cupola toamnei mi-a căzut peste frunte
Cu desfrunzirea din cap și până-n poale,
Iar zilele, din ce în ce tot mai cărunte,
Mă-mbracă-n brumele Măriei sale!

Iubirile cântă o tristă simfonie
Pe portativul îmbrățișărilor târzii,
Este o atmosfeă plină de melancolie,
Deși din calendare cad frunze arămii!

Și totuși, buzele tale scăldate în must
Mă îmbie amarnic către descântec,
Cu răbdare și tact, doritor să le gust
Pânâ nu ajung complet pe jaratec!

Imi vine să fur acest anotimp,
Să-l ascund în odaie și-n noapțile reci
Să-mi fie prieten, iar peste un timp
Să-l descoperi și tu pe aici dacă treci…

Lacrima toamnei

Lacrima toamnei

a împrăștiat prin mine

Melancolii uitate

prin calendar

Și zbor de păsări

ce vor să îmi aline

iubirea damnată

cu dulce și amar!

Este un sentiment

al răscolirii mele

pe tărâmul

anotimpului sfios

unde anii se-ascund

după perdele

iar toamna își azvârle

castanele pe jos!