Întâmpinări literare (*
A nins. Mult și des.
Asta înseamnă că trebuie să ieşim la curățat de zăpadă în faţa blocului. Nu intru în detalii, cum, de ce, ci doar pentru că trebuie, căci altfel trebuie să plătim. Amenda. Către primărie. Cum facem… Ne uităm prima dată, să vedem daca nu cumva a mai ieșit cineva. Desigur că nu este nimeni, aşa că trecem la acțiune. Plec spre magazinul de unde mi-am cumpărat lopata de plastic cu o seară înainte, care lopată, din motive de producător, s-a separat în două, după doar cinci acționări manuale. Nu am reușit să o schimb. Lopata. Sunt în schimb încrezător, pentru că vor primi vineri lopeţi de metal (tehnologie de ultimă generaţie), cu care să o schimb pe cea ruptă, aflată in garanţie. Asta, dacă nu se epuizează şi modelul acesta până când ajung eu înapoi la magazin; dar sunt încrezător, pentru că azi este de-abia miercuri.
Mă întorc în faţa blocului, unde primul vecin îşi testa şi el noua lui lopată. El o avea de aluminiu. Nici a lui n-a rezistat, lopata. Îl asigur pe vecin că mă angajez şi eu la această activitate creatoare și educativă. El se uită mirat la mine şi mă întreabă logic:
– Cu ce?
Firesc. Și eu aş fi făcut la fel, dacă în faţa mea aveam un tip cu o lopată ruptă, care era dornic să curețe zăpada. Îi răspun calm:
– Fac eu rost. De lopată. Şi chiar fac rost de una, de la vulcanizarea de vis-a vis, nu înainte de a-l asigura pe proprietar că “nu dau” cu ea, căci așa mi-a sugerat. Nu-mi ţin promisiunea, căci zăpada este bătătorită. Dau cu nădejde , căci trebuie… și ca să terminăm până mai este lumină afară. Vecinul de la vulcanizare se prinde, prin analiza vizuală, că nu folosesc lopata conform fișei ei tehnice. Vine și mă lasă fără ea.
Între timp, se mai adună două vecine, dar ele vin dotate doar cu pungi cu sare, pentru că lopata nu mai poate reprezenta o opţiune la vârsta lor. Mai apare un vecin întors de la plimbatul câinelui și care ne anunţă că urcă doar, ca să își lase câinele acasă, și se întoarce pentru a lua parte şi el la această reuniune. În sfârșit, ne apucăm de curăţat zapadă, dar cu rândul, căci nu dispunem de suficiente unelte, avem doar o singură lopată. Facem cu schimbul, din motive de respiraţie și din lipsă de unelte. Miraculos, apare un topor de bucătărie, din acela de bătut şniţele, cu tot cu propietar.
– Ce facem cu el? mă întreb în sinea mea, tăiem lemne, facem focul și focul va încălzi zăpada? Nu, nu se poate, căci pe aceeaşi zăpadă e şi maşina mea și ea nu trebuie arsă…. Ma liniștesc. Toporul folosește la tăierea gheții , activitate care duce apoi la o mai ușoară strângerea a ei. Înaintăm sârguincios, dar tot cu rândul. Între timp se aud şuierături de oboseală, acompaniate de zgomotul sec al toporului la întâlnirea cu betonul, trecând prin zăpada bătătorită. Probabil vom face colectă, să-i cumpărăm omului un topor nou. El, vecinul, sau mai degrabă ea, soţia lui, cu siguranță nu-l mai pot folosi la şniţele, ci în cel mai bun caz la bătut cuie sau la dat jos zugrăveala de pe pereţi.
După doar câteva ore bune, suntem în sfârșit uniţi și victorioși, am infrânt…. zăpada, primăria, anotimpul. Suntem obosiţi, dar fericiţi, nu mai plătim amenda. A doua zi a ieșit soarele. Zăpada s-a topit de la sine.
Final: Am lopată nouă, mă cunosc mai bine cu vecinii, vecinele trebuie să-și cumpere sare, cea veche e deja topită pe trotuar. Nu mai pot să-i cer vecinului de la vulcanizarea de vis-a vis ceva. Asta nu ştiu dacă este un câștig, dar este ceva. Aşteptăm ca iarna să se termine, sau cel puţin să nu mai ningă, sau măcar sa nu mai ningă la noi în cartier. Așteptăm…. dar suntem fericiţi pentru că nu mai plătim amendă.
(* Rubrică dedicată nou-sosiților pe tărâmul creației literare