Înainte de păcat, omul era un acord și un imn desprinse din Divinul Cuvânt. Înainte de păcat, omul era asemănarea și chipul, răsfrânte-n Tehom*, ale Celui Preasfânt. Înainte de păcat, omul era o scânteiere din flacăra Duhului Sfânt. Înainte de păcat, omul era un mânz de azur, nestrunit de porunci, suferință, inspitiri, fericiri, remușcări, legământ....
Nimic în minus. Toate-i sunt în plus:Simțire, cuget, vis… AdăugateLa dragostea de-aproapele. Ci-n toate,E diferit de tată, mamă, frateȘi spiritului vremii-i nesupus. Această osebire l-a adus,Cu-nfiorata ei singurătate,Pe-un țărm de-abis, sub zări imaculate,La veșnicia Crucii lui Iisus. Cât despre viața-n secularul hău,Cu moarte, cu păcat și cu ispită,Armură-i sunt, spre-a-l ocroti de rău,Văpaia rece-a sufletului...
Mi Te-ai descoperit. Te știu.Ești neînchipuit de viu,Atât de viu, încât, de-ai vreaSă mi Te-arăți, m-ai spulbera. Și totuși, vii. Și totuși, eștiÎn inși subțiri, duhovnicești.În marele tremendum, cândCad sub săgeata unui gând. O clipă numai. Și apoiRămânem veșnic amândoi.Eu, om umil, din duh și lut,Tu – Dumnezeul nevăzut.(16.11.1998)
(poem inedit) Mirelei-Ioana Să fie toamnă și să ai o mantie galbenă. Să fie toamnă și să ai o mantie verde ca iarba. Să fie toamnă și să fii veselă. Să fie toamnă și să fii tristă. Să fie toamnă și să porți în priviri zările îndepărtate, ca o ceață subțire. Să fie toamnă...
TATA Stau, șir, sub viță, buțile de vin. Lucioasa lor statură se desfată Sub soarele-n amurg. Cu murmur lin, Ne umblă spuma-n sânge și ne-mbată. Zvârlim din căni tainul pentru morți. Pe margini, iarbă, neguri de frunzare. Desface tata ivărul la porți, Stă-n golul lor o clipă, plin de soare. Și-apoi se-ntoarce. Vinul ne-a pătruns,...
TĂCEREA (Inedită) Graiul ne-a fost dat spre-a-nțelege tăcerea. Spre-a-i gusta deliciul, disperarea, durerea. Spre-a face distincție între vorbe, bucurie lăuntrică, fapte. Spre-a ne-afunda deopotrivă (și singuri) în lumină sau noapte. Mai ales singuri. Tăcerea răspunde tăcerii. Se-nțeleg. Alungă vulgarități, cleveteală, mizerii. Perpetuează o cosmică pace. Graiul e darul, e harul, e fericirea celui ce tace....
Se năruie Poiana, Râul, Casa, Se risipesc încet și neoprit. Păianjenii tăcerii-au învelit Cuptorul, cărți uitate, scaunul, masa. Prin geamuri înghețate, intră zorii, Se aciuiesc și zac, până-n amurg. Când se retrag, în locul lor se scurg Subțirii pui ai nopții, ca dihorii. Clădirea le-a fost lor abandonată. (Ce este-o casă-n care omul nu-i?) Mă-ntreb:...
ORAȘUL FERICIT Lui Alexandru Deal. In memoriam Ce pașnic moare burgul fericit! Pe locul lui, în zariști cristaline, Zidiri și străzi, și harnice vermine, Din vechi răsaduri noi, au lăstărit. Chiar ai murit? întrebi. De ce-ai murit? Nimic din tot ce vezi nu-ți aparține? Acești mutanți, acești barbari știi bine Că însuți tu și-ai...
M-ai vindecat? Răsare soarele. Ce frumoase sunt, pe munții lăuntrici, picioarele celui ce-aduce Vestea cea bună. Iată, ieșim împreună, să ne gustăm, fără spațiu și timp, bucuria. Ce destrămare! Ce zbor! Tu ești veșnicia. Eu sunt veșnicia.
Lângă și pentru Mirela-Ioana Ce lume uimitoare ai zidit Tu, Cel Etern! Și numai pentru mine! În marea de-adevăr, frumos și bine, Înot, precum un înger fericit. Înot spre țărm. Căci ochiul meu văzu Cum lumi și gânduri pâlpâie și pier. În juru-mi – numai duh. Și numai cer. Și țărmurele-acela ești chiar Tu.