MIOZOTIS Mirelei-Ioana Spunea, cândva, sublimul Calderón, (În care veac, mileniu sau eon?) Spunea-n viu grai, vedenie sau scris Că viața omenească-i doar un vis. L-am fost crezut sau nu l-am fost crezut? Mă-ntreb dinspre sfârșit spre început. Corabia-mi, trecând din val în val, Se-apropie, treptat, de cellalt mal, De țărmurii tărâmului promis. Ah! Lungul drum...
Lângă și pentru Mirela-Ioana Ce lume uimitoare ai zidit Tu, Cel Etern! Și numai pentru mine! În marea de-adevăr, frumos și bine, Înot, precum un înger fericit. Înot spre țărm. Căci ochiul meu văzu Cum lumi și gânduri pâlpâie și pier. În juru-mi – numai duh. Și numai cer. Și țărmurele-acela ești chiar Tu.
M-ai vindecat? Răsare soarele. Ce frumoase sunt, pe munții lăuntrici, picioarele celui ce-aduce Vestea cea bună. Iată, ieșim împreună, să ne gustăm, fără spațiu și timp, bucuria. Ce destrămare! Ce zbor! Tu ești veșnicia. Eu sunt veșnicia.
ORAȘUL FERICIT Lui Alexandru Deal. In memoriam Ce pașnic moare burgul fericit! Pe locul lui, în zariști cristaline, Zidiri și străzi, și harnice vermine, Din vechi răsaduri noi, au lăstărit. Chiar ai murit? întrebi. De ce-ai murit? Nimic din tot ce vezi nu-ți aparține? Acești mutanți, acești barbari știi bine Că însuți tu și-ai...
Se năruie Poiana, Râul, Casa, Se risipesc încet și neoprit. Păianjenii tăcerii-au învelit Cuptorul, cărți uitate, scaunul, masa. Prin geamuri înghețate, intră zorii, Se aciuiesc și zac, până-n amurg. Când se retrag, în locul lor se scurg Subțirii pui ai nopții, ca dihorii. Clădirea le-a fost lor abandonată. (Ce este-o casă-n care omul nu-i?) Mă-ntreb:...
TĂCEREA (Inedită) Graiul ne-a fost dat spre-a-nțelege tăcerea. Spre-a-i gusta deliciul, disperarea, durerea. Spre-a face distincție între vorbe, bucurie lăuntrică, fapte. Spre-a ne-afunda deopotrivă (și singuri) în lumină sau noapte. Mai ales singuri. Tăcerea răspunde tăcerii. Se-nțeleg. Alungă vulgarități, cleveteală, mizerii. Perpetuează o cosmică pace. Graiul e darul, e harul, e fericirea celui ce tace....
TATA Stau, șir, sub viță, buțile de vin. Lucioasa lor statură se desfată Sub soarele-n amurg. Cu murmur lin, Ne umblă spuma-n sânge și ne-mbată. Zvârlim din căni tainul pentru morți. Pe margini, iarbă, neguri de frunzare. Desface tata ivărul la porți, Stă-n golul lor o clipă, plin de soare. Și-apoi se-ntoarce. Vinul ne-a pătruns,...
In memoriam Aurel Turcuș Cu unsprezece ani în urmă, în 2011, Aurel Turcuș a publicat un volum de poezie (Cu durerea pre durere călcând, Editura Eurostampa, Timișoara), în care este consemnată (și decantată), la cote estetice și ideatice impresionante, o mare experiență existențială: iminența sfârșitului. Poetul traversase câteva episoade spitalicești, dar cu seninătate, cu împăcare....
Îmi stăruie în memorie, ca o explozie tăcută de culori și lumină, ziua caniculară de 28 iunie 2021. Retrăiesc, amintindu-mi-o, un fenomen lăuntric, foarte drag mie, numit semioză. Adică: geneza, transferul și transformarea simbolurilor. Ca urmare, aflându-mă eu, încă, sub complicatul farmec al acelei zile, un farmec în egală măsură emoțional, intelectual, vizionar și, poate,...
I. Cel mai recent roman al Doamnei Veronica Balaj, Amiază nevindecată, prefațat de Adrian Dinu Rachieru și apărut, în 2018, la Editura Victor Babeș din Timișoara, face posibile mai multe tipuri de lectură, fapt ce-i probează, prin el însuși, complexitatea structurală și, mai cu seamă, profunzimea analitică a contingenței și a psihologiilor. La un prim...