Se năruie Poiana, Râul, Casa,

Se risipesc încet și neoprit.

Păianjenii tăcerii-au învelit

Cuptorul, cărți uitate, scaunul, masa.

Prin geamuri înghețate, intră zorii,

Se aciuiesc și zac, până-n amurg.

Când se retrag, în locul lor se  scurg

Subțirii pui ai nopții, ca dihorii.

Clădirea le-a fost lor abandonată.

(Ce este-o casă-n care omul nu-i?)

Mă-ntreb: acest locaș al nimănui,

Terifiant, mi-a fost cămin vreodată?