Înainte de păcat,
omul era
un acord și un imn
desprinse
din
Divinul Cuvânt.
Înainte de păcat,
omul era
asemănarea și chipul,
răsfrânte-n Tehom*,
ale Celui Preasfânt.
Înainte de păcat,
omul era
o scânteiere din
flacăra
Duhului Sfânt.
Înainte de păcat,
omul era
un mânz de azur,
nestrunit de porunci,
suferință,
inspitiri,
fericiri,
remușcări,
legământ.
Înainte de păcat,
omul era
rouă și ceață,
fără vreme și loc.
ERA STÂND.
Înainte de păcat,
OMUL ERA.
Și atât!
Doar atât!
Ca un sens
ce se înțelege pe sine
deplin,
fără grai,
fără gând.
Înainte de păcat,
omul,
totul fiind,
era nimeni,
niciunde,
nicicum și
nicicând.
Înainte de păcat,
omul nu era,
nu MAI era
de pământ!
(26-29 mai 2026)
