Cum v-aş înzoria, celeste sfere…

Cum v-aş înzoria, celeste sfere,
peste nămeţii timpului…! Doar sunteţi mere
ce-aţi prins mireasma de şi-n rai se cere…!

V-aş logodi-n octombrie cu zborul
fotonilor din soarele de miere,
dar cine-mi lămureşte mie dorul
acelor flăcări de parfum din sfere…?!?

Cum să nuntesc eu soarele cu norul,
cum să încerc a prinde meteorul
şi-a-i îmbumbi-ntr-un mărgărint iar firea, zborul…?!?

Distihuri de octombrie

Arcuşul vârstei bate spre-nserate –
şi moartea asta nu se dă în rate…

Genunea-naintează-n paşi de pluş,
sub norul sângelui meu face duş…

Vulpimea ceţii-mi cade-n dimineţi, sub ochi,
dar nu mă vindecă de-al clipelor deochi…

Ce-i pasă beznei, că-n imperiul fiinţei,
eu bat argintul de lumină-al ştiinţei,

că-n zariştea aceasta, a cernelii,
se-ntunecă toţi dinozaurii-ndoielii…?!

Şarpele toarce…

Bradul doarme pe mal,
proptit într-o umbră de val;
râul nu doarme vreo clipă –
că-n râu, timp se-nfiripă…

Murgul paşte-n izlaz
razele-iarbă-ale stelei de gaz;
steaua nu paşte-o secundă –
că are grijă de-amurg şi de undă…

Şarpele toarce-o spirală…
Omul-triunghi, prin frunză morală,
se-nvârte – spârnel – şi-i roată ce speră
s-ajungă sferă, încântec de sferă…

Informateria s-aburcă…

Bogată vară-n dimineţi de gând:
ideile sunt diamante-n trup de rând,
informateria s-aburcă aiurând…

Bogată vară-n sinea de încânt:
înrăzărite-s luncile-n amiezi de-aşezământ,
grânarele sunt gata toate în cuvânt;
gutuile cât sânii de zeiţe sânt…

Aş locui cu tine într-o marcă,
dar dorurile-mi lăcrămează, parcă
şi curcubeie-n cearcăne se-ncarcă,
până-n priveliştea cu fulgerul tăind o arcă…

Părelnicia cată-n frunze-o cunoştinţă
şi clorofila prinde iute ştiinţă;
la piramidă, în câmpie, curg
ventuzele cu sânge din amurg
şi nu văd prin fotoni zburdând vr-un murg…

Ideile sunt diamnante-n trup de rând,
informateria s-aburcă aiurând…

Pudra fiinţei vălurind agrest…

Parfumul merelor domneşti în coş se-ncântă,
pe valea constelaţiei de-arnici cu vatră sfântă:
aurăriile-n miresme tot binecuvântă…!

Mai strigă-mă în steaua aburind un plod,
mai urcă-mă-n caleştile cu merele-n exod,
mai ninge-mă ca pe înrăzăritul rod…!

Ce văd aici e-un luminiş celest,
ori e gospodăria unei nopţi, ce n-o contest,
cu toată pudra fiinţei, vălurind agrest…?!

Aş vrea să fiu blânda-lumină-n-doi,
pe măgura de mere de-aur să mă-ndoi,
să nu mă plângă mărgărinţii nici când ‘oi
mânăstirì ciupercile prin calde ploi…!

Încântec de rostit la stingerea firmamentului

Mură-stea, ori steauă-mură,
măr de mărgărinţi de gură,
grai de rai –
aur ce-l ai,
la mireasa-logostea,
fă iubirea mea să stea –
că furtuna mişcă luna,
vârcolacii
bat aracii
şi lujerii de lumină
plâng jertfiţii din grădină –
aburi fiinţei de făină,
suflete, aripi de-albină…!

Măr în mărgărinţi de gură,
grai de rai –
aur ce-l ai,
mură-stea, ori steauă-mură,
mai renaşte-mă din zgură,
mai nunteşte-mă celest –
să nu fiu fiinţei lest…!