***

 

Înserarea se rostogolea în unde subțiri

de lumină roşie şi galbenă.

Pe zidurile cenuşii

umbrele îşi făceau aripi una alteia

undeva, cineva a săpat o fântână

străinul, fratele meu siamez,

încă mai bea din apa zilei de ieri

a aruncat zărul la păsări

lăsând stafiile destinului să degere

în marmura tăcerii.

Deodată îmi amintesc că nici nu m-am născut

stau într-o cochilie de melc

sau într-o năzărire de-a mea cu o odaie

plină de ceasuri şi busole alegându-mi un timp

pentru a mă naşte.

 

 

 

***

să nu te plângi vorbeşte umbra

o umbră albă lipită de tocul ferestrei

în cuibul păsării o coajă de ou

 

dintr-un amestec ciudat ca un fel de lumânare

oglinda desenează contururi altei oglinzi

aud că un clopot cum sună ziua între viaţă şi moarte

în mâini strâng cioburi şi

umbra albă mă atinge din celălalt capăt al odăii

ca un nor trist trecuse prin fereasră

nedescoperind anotimpul de mâine

doar o mulţime de lucruri străine pe care

Dumnezeu nu a apucat să le termine la timp

 

să nu te plângi să nu te plângi

îmi strigă umbra din nou

pasărea albă cândva se va întoarce în ou.

 

 

***

e frig

cu cât eşti mai departe

deasupra mea cad bucăţi de pământ

Dumnezeule timpul umblă desculţ

face un pas şi încă un pas

trece dintr-o lume în alta  neatins de prăpăstii

în cea de aici

paşii lui nu seamănă cu ai mei

strâmbi lipicioşi

nesiguri ca o fereastră cu ochii scoşi

doar singurătatea ţine lumina aprinsă

metereze de lut şi umbre încrustate în marmură

străbat drumul

până la descifrarea tainelor cu celule de moarte

pe trupul de bronz al zeului

lunecă domol şi solemn o fereastră

rostogolind timpul

în păsări fulgerate de marginea firavă

a abisului.

 

 

 

 

 

***

 

aprind focul seara

mâinile aşteaptă ceva nemaivăzut să-l cuprindă

tu priveşti ca într-o oglindă ovală împărţită în două

jumătate se teme  jumătate îngăduitoare

unul din ochi

născoceşte boabe de grâu dăruindu-i-le celuilat

şi toate izvoarele lumii se opresc la poarta stelelor

fără să le aprindă

umbrele fosforescente ale pietrelor te înspăimântă

nu-ţi fie teamă

vei dezlega semnele

Dumnezeu lasă mereu o fereastră deschisă.