Primul eveniment al lunii noiembrie îl aduce pe scena Sălii Capitol din Timișoara, vineri, 3 noiembrie 2023, de la ora 19, pe violonistul Florin Iliescu, solist în rezidență în stagiunea 2023-2024 al Filarmonicii Banatul Timișoara. Alături de Orchestra simfonică, sub bagheta dirijorului Junping Qian, va interpreta Concertul pentru vioară și orchestră în mi minor, op. 64 de F. Mendelssohn. În program...
Categorie: <span>Arte</span>
La est de vest, la vest de est
Miercuri, 25 octombrie, în Sala Barocă a Muzeului Naţional de Artă din Timişoara, atât de primitoare, a avut loc deschiderea Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara ”La est de vest, la vest de est”, ediţia a XII-a. Iubitorii de literatură s-au dovedit, chiar din prima zi, mult prea mulţi, nu puţini rămânând în picioare,...
Actorii de la BIS Sibiu în vizită la Merlin Timișoara
Spectacolul-feerie ”Anotimpuri” al companiei independente BIS Teatru din Sibiu se joacă la sfârșit de săptămână, de trei ori, pe scena Teatrului Merlin din Timișoara. În distribuția spectacolului regăsim performeri cu vârste cuprinse între 4 ani și 88 de ani. Alături de actori, dansatori și muzicieni profesioniști, pe scenă vor urca șase copii și două bunici...
„Lacul Lebedelor” și „Păsările”, la ”Csiky Gergely”
V-ați gândit cândva cât de libere sunt de fapt păsările din zbor? Cât de diferită e lumea guvernată de oameni față de cea a păsărilor din cer? Va fi oare vreodată posibil să trăim liberi într-o lume ideală? O lume pestriță a aripilor, ciripitului, penelor colorate și zborului neîngrădit îi așteaptă pe spectatori la Teatrul...
Expozițiile CORE-CONEX, la UAP Timișoara
Expozițiile CORE-CONEX se vor desfășura în perioada 8-17 noiembrie, organizat de departamentul Ceramică-Sticlă-Metal al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca în parteneriat cu Specializarea Arte Decorative Ceramică a Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Evenimentul va avea loc în spațiile expoziționale ale filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara. Proiectul își propune să creeze...
Enescu, Timișoara și Madrid
Marți (14 noiembrie) seara, în celebra sală Real Casino de Madrid, violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea vor susține cel de-al treilea concert de vioară și pian, din cadrul Seriei Concertelor „Remember Enescu” la nivel internațional, proiect care face parte din Programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023. Ambasada României în Spania, Institutul...
In memoriam Nicolae Corneanu
Vineri, 24 noiembrie, de la ora 19, Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Tiomișoara va găzdui un concert simfonic dedicat memoriei mitropolitului Nicolae Corneanu. Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul va interpreta în deschidere Simfonia nr. 5, p. IV, Adagietto de G. Mahler. În program urmează Concertul pentru fagot și orchestră în si bemol major, K. 191 de W. A. Mozart,...
Premiul Brâncoveanu, pentru Ada Hausvater
Teatrul Național din Timișoara are bucuria să anunțe că ieri, 16 noiembrie 2023, Ada Hausvater, directorul general al Naționalului timișorean, a fost recompensată cu Premiul Galei Constantin Brâncoveanu, la secțiunea Teatru. Juriul care a acordat premiile din acest an a conferit Adei Hausvater această distincție ca o binemeritată recunoaștere a relevanței și a excelenței parcursului...
F-ARAD, zece ani de existență
Între 22 și 26 noiembrie, Aradul redevine, pentru o săptămână, capitala filmului documentar din România. Publicul este invitat să participe la cinci zile de proiecții și evenimente speciale sub genericul „Om bogat, om sărac”, alături de invitați speciali și personalități autohtone. Pe lângă selecția filmelor de anul acesta, festivalul se extinde spre diversele publicuri ale...
Artiști băimăreni la Muzeul Satului Bănățean
Sala expozițională a pavilionului central al Muzeului Satului Bănățean din Timișoara va găzdui vineri, 28 noiembrie, de la ora 13, vernisajul unei expoziții de pictură și sculptură ce-i are protagoniști pe plasticienii Mihai Olos și Vida Gheza din municipiul Baia Mare. Oficiile de vernisare vor fi făcute de prof. dr. Maria Hadiji, coordonatoarea proiectului și,...









