Aşa precum ştim fiecare dintre noi, de la 1 ianuarie 2007, România a aderat la Uniunea Europeană făcând eforturi pentru reafirmarea şi păstrarea demnităţii şi identităţii naţionale într-o Românie europeană. Identitatea şi demnitatea românilor din ţară sau de peste hotare sunt în suferinţă; s-a deteriorat imaginea României în lume. De aceea, sunt necesare condiţii efective pentru ca România să se poată afirma alături de celelalte naţiuni europene. Pentru a fi competitivi pe plan european, trebuie să promovăm brandurile naţionale și regionale pe care le avem. Există însă pericolul de a distruge orice formă de brand naţional prin globalizare şi consumerism. Şi totuşi, trebuie să ne promovăm continuu valorile.
Este absolut necesar să fie cunoscute şi învăţate de către tineri obiceiurile şi tradiţiile populare autohtone, această cunoaştere venind în sprijinul îndrăgirii de către ei a localităţii natale, a culturii noastre populare. Ei înşişi pot deveni purtătorii de mâine ai acestor obiceiuri şi tradiţii.
Din păcate, ne confruntăm cu o invazie de lucruri contrafăcute de peste graniţele ţării noastre, lucruri ce fac parte din categoria kitsch-ului. Se pune întrebarea: De ce străinii primesc cu multă bucurie lucrurile noastre autentice, pe care le ,,plantează” la loc de cinste în casele lor, iar noi le ignorăm cu bună ştiinţă în favoarea kitsch-lui? Dar precum spunea avocatul Farfuridi în ,,O scrisoare pierdută” a lui Caragiale tot aşa vin şi eu şi spun: ,,Să vedem însă mai-nainte… să ne dăm seama bine de ce va să zică… de ce este un KITSCH”. Este un termen folosit pentru a determina un obiect decorativ de prost gust, produs cu caracter de pseudoartă, caracterizat prin platitudine, imitaţie superficială a operelor de artă; lipsă de originalitate.
Arta populară tradiţională îşi are rădăcinile într-un trecut îndepărtat şi tumultos al unui spaţiu aflat mereu la intersecţia marilor civilizaţii istorice: greacă, romană, bizantină, orientală şi occidentală. Elemente ale acestor civilizaţii au fost absorbite de locuitorii acestor locuri, toate acestea dând naştere unei viziuni originale care se regăseşte în spiritul cel mai profund, tocmai în artă, meşteşugurile şi artă populară.
Tot ce ţine de tradiţiile populare reprezintă, cu adevărat, spiritul specific al locului, identitatea spiritului neamului. Într-un context european şi mondial al interferenţelor culturale, identitatea e un loc, un gest, un act, care pe zi ce trece devine o realitate dacă nu absolut necesară cel puţin una de luat în consideraţie.
În cadrul procesului complex şi îndelungat de formare a personalităţii ucenicului, cunoaşterea obiceiurilor şi a tradiţiilor populare locale are o importanţă deosebită, datorită conţinutului de idei şi de sentimente, a faptelor care oglindesc trecutul bogat şi plin de speranţe al poporului nostru.
Orice cetăţean, iubind tradiţiile ţării sale, fiind pătruns de aspiraţiile ei, se va gândi mereu la petecul de pământ sfinţit de sângele părinţilor, al moşilor şi strămoşilor lor.
,,Poţi să cutreieri lumea toată şi să te minunezi de rezultatele civilizaţiei, dar nimic nu-i mai fermecător decât călcâiul de pământ pe care te-ai născut.”, aşa cum spune atât de frumos Vasile Alecsandri.
Etimologic vorbind, noţiunea de meşter popular implică în primul rând ideea de meşter, de om creator pus în slujba artei şi al frumosului. Indiferent de natura lor, meşteşugurile sunt o sinteză a spiritului practic cu arta în care omul a căutat, din cele mai vechi timpuri, tot felul de procedee şi tehnici prin care să realizeze bunuri de cultură materială şi spirituală, satisfăcându-şi astfel nevoile de trai dar şi aspiraţia spre frumos.
A porni o discuţie despre tradiţiile de altădată ale poporului nostru în plină eră a tehnologizării şi al globalizării unde mai uşor este de dat un simplu ,,click” decât de a zămisli ceva arhaic, pare la prima vedere un lucru desuet. Dar cuvântul tradiţie, oricât de desuet ar părea, este un ansamblu de concepţii, de uzanţe, de obiceiuri, de datini şi de credinţe care se statornicesc istoriceşte în cadrul unor grupuri sociale sau naţionale şi care se transmit (prin viu grai) din generaţie în generaţie, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. Aceste bunuri de patrimoniu inviolabil ar putea fi pentru noi, românii, vectorul identităţii unei comunităţi umane. În sensul său desăvârşit, tradiţia este o informaţie (reală sau legendară), idee, noţiune dar şi memorie, într-un cuvânt, o conştiinţă colectivă privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă pe cale orală.
Toate acestea alături de datoria de a transmite mai departe şi a îmbogăţi cu cât mai multe elemente.
Probabil că nimic altceva nu poate contura mai bine spiritul unui neam decât străvechile sale tradiţii şi obiceiuri. Călătorul vestic va fi plăcut surprins să descopere în România un loc plin de legende, tradiţii şi mituri păstrate de-a lungul secolelor.
Mitologia este o încercare desăvârşită de cunoaştere absolută a universului, filosofie ce include demersul mistic dar şi o ştiinţă generală care exclude experimentul ce se constituie în orice cultură primitivă. Aceasta acţionează cu mijloace mitico-magice manifestându-se prin adaptarea concretă epică a abstracţiilor şi a fenomenelor superioare la situaţia psihosocială dată, prin explicarea simbolică a acestora.
Lumea din care face parte ţăranul român a fost dintotdeauna bogată în obiceiuri şi tradiţii.
Pentru cei care le privesc din exterior par manifestări folclorice fabuloase, dar pentru cei care le cunosc însemnătatea, ştiu că acestea ascund înţelesuri profunde, atât despre relaţiile interumane cât și despre relaţiile oamenilor cu natura. Prin astfel de manifestări, oamenii simpli din diverse zone ale ţării, au încercat să dea însemnătate anumitor momente sau întâmplări din viaţa lor.
Obiceiurile tradiţionale româneşti au ca maniere de exprimare: muzica, coregrafia, gestica sau mimica. Sunt fapte culturale complexe, îndelung studiate, menite înainte de toate să organizeze viaţa oamenilor și marchează momentele importante ale trecerii lor prin lume modelându-le comportamentul.
Astăzi, noi, oamenii moderni, suntem martorii unor schimbări izbitoare în conştiinţa şi comportamentul contemporanilor, care treptat ne-au adus într-o criză spirituală, la o atitudine apatică faţă de incomensurabilele calităţi ale valorilor materiale şi spirituale dar şi cultural-etnice lăsate ca zestre de strămoşii noştri, pentru a fi transmise prin orice mijloc din generaţie în generaţie drept mărturie a continuităţii etnoculturale a neamului nostru românesc.
Dacă odinioară, arta populară era originară purtând un simbolism fără de tăgadă, astăzi trăim într-o lume plină de imagini artistice, dublate sau chiar triplate de rolul de semn, exprimând o semnificaţie purtătoare de mesaje, idei şi coduri. De altfel, raportul dintre desen şi culoare, era unul simbolic şi estetic şi se caracterizau prin nuanţare, greu de definit, un adevăr simbolic, nu numai estetic. Ornamentul popular are strict funcţia unei simple decoraţiuni dar realismul acestuia se afirmă prin comunicarea unui înţeles adânc tâlcuit preluat din realitatea concretă, transformat în contextul artei populare şi constituit ca o magazie al tainelor colective ale fiecărei etnii în parte. Arta ornamentală este una din cele mai reale modalităţi de comunicare etnoculturală dar şi de structurare colectivă a simbolisticii din lumea înconjurătoare şi corespunde aspiraţiilor specifice dar şi nivelului de dezvoltare a fiecărei comunităţi. Ornamentul din tradiţia populară este un fel de alfabet ce aduce cu el dovezi, documente etnografice şi istorice cu sprijinul cărora se pot determina evoluţia spirituală şi culturală a unui popor, stilul particular al unei regiuni dar şi evoluţia parcursă de modul de viaţă şi tradiţiile desfăşurate în sânul respectivei comunităţi.
Tradiţia unui popor este importantă prin faptul că, atunci când suntem invadaţi de kitsch, rămâne printre puţinele valori autentice ale operelor populare ce alcătuiesc patrimonial naţional şi valorifică tradiţiile populare ale meşteşugurilor specifice poporului nostru. Prin punerea în valoare a ornamentelor tradiţionale, elemente distincte a tuturor genurilor de artă populară aplicată, prin studierea tehnicilor de realizare a acestora şi prin studierea semanticii motivelor ornamentale, corelând teoria cu practica, se va potenţa promovarea culturii naţionale, ce va fi transmisă tinerei generaţii.
Promovarea ornamentului din tradiţia populară prezintă interes şi prin faptul că formează la generaţia tânără anumite competenţe de cunoaştere socială, îi familiarizează cu existenţa diverselor piese și aici fac referință la masca din alaiul Caprei sau Brezaiei, icoana pe sticlă, icoana de vatră, lada de zestre, prescurnicer, costumul popular, năframa, furca de tors, mărţişorul, blidarul, strachina, vatra şi focul vetrei şi multe altele pe care le vom discuta în articolele următoare.
Astfel, tânăra generaţie ar trebui să fie educată privind importanţa ornamentelor tradiţionale, să încerce, pe cât posibil, să le valorifice prin reactualizarea a ceea ce este neglijat, devenind astfel o datorie pentru fiecare individ care doreşte promovarea valorilor ţării lui.
Astăzi, din păcate suntem martori muţi a unor schimbări în comportamentul şi conştiinţa contemporanilor, schimbare care ne-a adus treptat în pragul unei crize spirituale privind atitudinea indiferentă faţă de valorile culturii etnice, de valorile materiale şi spirituale lăsate ca zestre de strămoşii noştri, cu scopul de a fi transmise drept mărturie a continuităţii etnoculturale a neamului.
Aceste pierderi exprimate atât prin valori materiale: portul tradiţional, ţesăturile, covoarele, meşteşugurile populare, alimentaţia, jucăriile populare, cât şi spirituale: horele, jocurile, tradiţiile de educaţie în familie. De această stare deplorabilă a valorilor culturale nu putem învinui pe nimeni, deoarece nimeni nu ne-a interzis să ne păstrăm tradiţiile, cultura, datinile, cântul, portul, jocul, arta populară, meşteşugurile artistice, ţesăturile, covoarele, bucatele tradiţionale, suntem singurii în masura să redescoperim tradițiile îngropate cu bună știința decenii de-a rândul.
În acest context, dacă analizăm caracterul valorilor prezente, faţă de cele ale trecutului, ne dăm seama de unele pierderi enorme survenite în gândirea colectivă. Astăzi, aceste pierderi, ne caracterizează precum o carte de vizită reprezentând de fapt valoarea de adevăr a identităţii etnice şi culturale ale unui popor şi un neam. De noi înşine depinde dacă vom păstra vii şi la lumină aceste valori.