CREANGĂ DE ULM
De ce stelele n-au lacrimi,
Mă-ntrebă aseară râul,
Și n-au haină de mătase
Frunza, iarba, floarea, grâul?!
De ce morile n-au doruri
Ori vreo horă de la nuntă,
Pietrele de ce n-au patimi,
De ce n-au geană căruntă?!
Cerul de ce nu-i aproape,
Necuprinsul, ʼce-i departe?!
De ce omul povestește
Despre viață, despre moarte?!
UNELE ȘI ALTELE…
Unele
și altele
stelele înaltele;
Altele
și unele
ninsorile, brumele…
Multele,
puținele
ploile, hodinele.
Puținele,
multele
pietrele, căruntele!
CĂUTARE
Aș fi împărțit
cu tine mărul,
dar îl luaseși
pe furiș…
Te căutai
un deal și-o vale,
peste crânguri
și frunziș,
peste țarină și cale,
peste inimă, pieziș!
Și te caut,
te caut și-acum,
oareșiunde,
oareșicum –
dincolo de cer și doruri,
dacă e vreun drum!
DRUMUL
Câtă mireasmă,
se-adună-ntr-o floare,
câtă fantasmă
în înserare,
câtă durere
în dor, și nu doare –
nu e nici rană,
nici vindecare!
Câtă-nsingurare-i
în depărtare,
de lacrimă, poate,
de neîndurare,
de fulgere, ploaie,
de vânt, de ninsoare,
un fel de venire,
un fel de plecare, –
Drumul ia forma
Carului Mare,
piatra e drum
după cum se năzare;
eu vin sau mă duc,
trec de-a călare
(merg chiar pe jos,
în patru picioare)
într-un cântec bătrân –
vers ori uitare?!
DOINĂ
– Moarte, coasă
prea făloasă,
aș fi vrut
să te întreb
unde ți-ai uitat
noaptea de mireasă?!
Că ești cutră
de muiere
(ochii văd,
inima-ți cere)
și dragoste,
și durere,
viforniță,
adiere, –
în amurguri,
priveghere!
Nevoință,
întristare,
și răspuns,
și întrebare,
vălurire,
chiar vâlvoare,
pâlpâit
de lumânare…
Dau să fug,
îmi scuip în sân –
– Bună vremea,
om bătrân!
SPOVEDANIE LA CAPĂTUL DRUMULUI
Prietenului, istoric și cercetător
al Văii Almăjului,
prof. PAVEL PANDURU
Cum să mai astrâng la fân,
Că și carul e bătrân –
Că și carul e bătrân
Cum să mai astrâng trifoi,
Fără furcă, fără boi –
Fără furcă, fără boi
Moșu-i umbră sub pământ,
Muma – legănuț de vânt –
Muma – legănuț de vânt
Tata, dus în zări, departe,
N-a trimis o vorbă, carte –
N-a trimis o vorbă, carte
Mama stinge câte-o stea,
Ziua, noaptea, de-o putea –
Ziua, noaptea, de-o putea…
Eu mă-ntreb, zăbavnic, cum
Ceru-a rupt cântecu-n drum! –
Ceru-a rupt cântecu-n drum!
Și-l răsfiră peste văi,
Să-l audă bunii mei; –
Să-l audă bunii mei…