Cu o spaimă pe care nu puteam să o controlez, ca într-un ușor tangaj pe verticală se adânceau în negrul de nepătruns dreptunghiuri în dreptunghiuri. Venea din huda aia a necunoscutului, terifiant, frigul. Poate că aveam febră și mintea o luase razna, deși nu cred, pentru că soarele, îmi amintesc bine, se vedea printr-o fereastră...
Cinci secunde. Doar acum mi-a trecut prin cap să le număr în timp ce urmăresc luminița aia intermitentă ce clipește roșiatic de pe buton. Nu m-a interesat niciodată viteza de reacție, dar mecanismul care mișcă scripeții, da. Am și vizualizat de multe ori alunecarea, chiar m-am gândit că e ca un sicriu ce te duce...
Cuvintele ei au lovit exact acolo unde îmi era foame de viu, dar eu nu mai știam asta de ceva timp. Înmagazinam tot ca într-un album alb negru. Știam doar că nu îmi plăcea felul în care privirea mea putea trece peste evenimente ca flash-ul aparatului de fotografiat, rece și extrem de rapid. Înainte, eram...