* * * De ce-mi cotrobăi, Doamne, iarăși, printre coaste? Mi-e de ajuns această femeie mamă soră iubită floare carnivoră lîngă paharul cu vin roșu. Dragostea ei fără început și sfîrșit; o plutire, în derivă, pe rîul amnezic al sinelui, o piatră ce tînjește după nevinovăția celui în care a fost aruncată. Nu ne lua...
