Cu câteva zile în urmă am purtat un dialog cu domnul Cornel Ungureanu, dascălul, mentorul și criticul literar, președintele Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, din dorința de a afla noutățile care definesc, la zi, activitatea filialei. Cum a fost a fost anul dominat de pandemie pentru scriitori, care este ”pulsul” în ceea ce privește apariția cărților, ce evenimente vor fi, în perioada următoare, la filială. Iată răspunsurile:
Nu, ultimul an, stăpânit de pandemie, pentru scriitorii din filiala noastră nu a fost unul catastrofal. Mai degrabă aș spune că a fost un an benefic. Paul Eugen Banciu, care s-a retras la munte, mi-a spus că a scris două romane și mi-a pus pe masă unul, proaspăt apărut. Gheorghe Jurma mi-a pus pe masă cinci cărți. Una despre Mircea Eliade, alta despre Sadoveanu, un Dicționar al scriitorilor din Caraș. Aș spune, pornind de la aceste nume, că s-a scris. Oamenii erau speriați de îmbolnăvire, ne-am retras în casele noastre și am scris. Nu am putut să-i sărbătorim pe cei care au împlinit 80 de ani – Ion Marin Almăjan – pe cei care ajunși la 75 de ani. Ne pregătim să-l sărbătorim pe Mihai Șora, care, la 7 noiembrie, împlinește 105 ani. Între longevivii din Europa noastră marele gânditor Mihai Șora trece pe primul loc.
Sigur că trebuie să aniversăm Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor, care a reușit să-și păstreze dinamismul, să realizeze întâlniri excepționale cu scriitori sârbi, cu scriitori maghiari, cu scriitori germani. Aș aminti că Alexandru Jebeleanu, primul șef al filialei, a fost o personalitate pe care trebuie s-o ținem minte, dar mai ales să-l ținem minte pe Anghel Dumbrăveanu, care a creat relații între scriitorii de aici și confrații de la București. A fost o prietenie deosebită a lui Anghel Dumbrăveanu cu Nichita Stănescu, au scris și vreo două sau trei cărți despre prietenia lor; să nu-l uităm nici pe poetul Petre Stoica care, în ultimii 20 de ani de viață, s-a retras la Jimbolia, unde a creat un muzeu al presei și o casă memorială. Trebuie să ne amintim de aniversarea aceasta a Filialei, unde, spre deosebire de alte filiale ale Uniunii Scriitorilor, conflictele, ele există dintotdeauna, la noi nu au existat. A predominat liniștea, o liniște a creației. Din 1990, în filiala noastră, în fiecare vineri de la ora 12, se țin întâlnirile săptămânale. Au fost, după 1950, marțea și vinerea, întâlnirile cenaclului bătrânilor și ale cenaclului tinerilor. Excelentele întâlniri între români, maghiari, sârbi și germani, întâlniri care au atras atenția asupra creatorilor de aici, scriitori ai Europei Centrale. Nu era vorba de un regionalism, de un localism închistat, aș spune, ci de o deschidere spre lume, către ceea ce se întâmplă în literaturile sârbă, germană, maghiară. În numele cărora am creat și Fundația a Treia Europă, în care ne-am adus studenții, elita studențească, să scrie despre literaturile Europei Centrale. Grupul a Treia Europă a realizat o deschidere în România către Europa. Dacă ne imaginăm că în curând vom fi capitală culturală, putem să începem dialogul, discuțiile despre capitala culturală, despre marii scriitori din Timișoara. Despre Franyo Zoltan și Franz Liebhard care au tradus în maghiară și germană mari scriitori, care au avut întâlniri cu mari scriitori ai avangardei europene.
Timișoara capitală culturală nu poate fi înțeleasă fără contribuția poeților, prozatorilor, eseiștilor de aici. Am scris câteva cărți despre asta. Voi mai scrie o geografie literară a României, care ar trebui să fie o istorie a literaturii române, în care vorbesc, desigur, și despre Timișoara capitală culturală.
Subliniez cu orgoliu, în încheiere, că sunt președintele filialei din 1990. În alte filiale ale Uniunii Scriitorilor președinții s-au schimbat, cum am amintit, ca urmare a unor momente conflictuale. În Timișoara a fost liniște, continuitate, creativitate.