Viața fără de moarte a blues-ului

Viața fără de moarte a blues-ului

Într-o zi vine vecinu’ și-mi arată un album pe care-l primise de la frate-su din America. Când a scos discu’ și l-am văzut complet alb am făcut ochii mari, căci nu mai văzusem încă așa ceva. Coperta discului era și ea una ultra-modernă, cu o grafică minimalistă, doar în alb/negru. Pe manșeta albumului sărea în ochi reclama în stil american : ,, Acesta este ,,sound”-ul definitoriu al blues-ului negru și al celui alb de astăzi ! E amprenta sa cea mai nouă ! Blues-ul este acum progresiv, electrificat, creativ și energetic. El este puternic, efectiv, agresiv și exploziv ! Te dă pe spate și te dă gata !” Când l-am ascultat, mi-a plăcut imediat foarte tare. Toată reclama manșetei  mi s-au părut oarecum superfluă deoarece însăși ,,sound”-ul acelor blues-uri exceda orice comentariu. Piesele selecționate de firma Chess pe acest disc erau ale unor celebrități în materie, americani și europeni. Veteranii Howlin’ Wolf și Muddy Waters, plus mai tânărul Buddy Guy, toți trei din aria ,,Chicago Blues”, veneau la pachet cu trei trupe europene, dintre care două foarte ,,grele” (Cream și Taste) și una aproape necunoscută (Savage Rose). Ca o încununare a genului și punte de legătură între cele două culturi (nota bene !) erau prezenți cu două piese și The Jimi Hendrix Experience. Eram de-a dreptu’ captivat de acea muzică nouă care avea să exercite mult timp o puternică înrâurire asupra mea. Blues-ul a rămas de-atunci prietenul meu cel mai apropiat. Nu știam de ce, dar în timp am realizat că blues-ul e un crâmpei de viață. El nu se va putea demoda pentru că pur și simplu e viața însăși. E ceea ce trăiește orice om din lumea asta, generații la rând. În el sunt gândurile și sentimentele omului nostru cel de toate zilele. În el regăsim pe de altă parte proiecția ideilor și dorințelor ,,sclavului social” pentru care blues-ul este un prețios ajutor. Da, chiar asta și e, căci ce ne oferă el astăzi, în era super-digitalizării vizavi de un viitor incert și imoral ? Coexistența speranței și-a optimismului cu depresia și frustrarea. Este chiar existența însăși cea care creează această ambivalență emoțională a Blues-ului de ieri și de azi, dintotdeauna.