Vis urât cu semne bune

Vis urât cu semne bune

Într-o dimineață, Ioana s-a sculat din pat tremurând de spaimă. Avusese un vis ciudat, înspăimântător. Visase că Biță, un om din sat, își lăsase soția și se îsurase cu ea și că, într-o zi, s-au dus amândoi cu carul să cosească fân pentru boi. Era spre seară. Când se pregăteau să plece acasă de la cosit, a apărut Lisandru, soțul ei, dat dispărut de pe front. Lisandru le-a dat „bună seara”, a întrebat-o pe Ioana ce face copilul spunându-i, printre altele, că treaba ei dacă s-a recăsătorit, numai să-i lase lui copilul. Biță, când l-a văzut, a intrat în panică. Brusc, în timp ce Lisandru vorbea cu Ioana, acesta l-a apucat cu secerea de gât. Lisandru a căzut jos în baltă de sânge, zbătându-se până a rămas fără suflare. Ioana încerca să țipe. Biță a amenințat-o că  o omoară și pe ea dacă nu tace și dacă spune ce s-a întâmplat. De frică să nu de cineva peste Lisandru mort, Biță și cu Ioana l-au luat de jos, l-au așezat în car, apoi au aruncat fânul cosit peste el. L-au camuflat bine și l-au adus acasă la Biță. Se punea problema unde să-l ascundă pe Lisandru. Până la urmă au găsit soluția. Biță s-a dus în grajdul boilor, a dat ieslea la o parte și a săpat o groapă sub ea, unde la băgat pe Lisandru. L-a acoperit cu pământ, apoi a montat ieslea peste groapă. Ce s-a întâmplat mai departe Ioana nu mai ținea minte pentru că s-a trezit cuprinsă de groază. O obseda acest vis și căuta să-l interpreteze în fel și chip. Unele femei mai bătrâne, cărora le-a destăinuit visul, i-au spus Ioanei că dacă l-a visat mort pe Lisandru înseamnă că nu mai durează mult și vine acasă.

Prezicerile bătrânelor au fost adeverite. Lisandru nu era mort, se afla prizonier într-un lagăr din Rusia. Spre toamna aceluiași an, când Ioana avusese acel vis ciudat, s-a produs și marele eveniment. Firița, o vecină, se întâlnise pe drum cu Lisandru și a venit în grabă să o anunțe pe Ioana. A ajuns la poarta ei și striga cât o ținea gura:

– Ioanăăă, ieși afară că veni Lisandru al tău, îl văzui eu, era în dreptul lui Corcodel ! 

La strigătul Firiței, Ioana s-a îndreptat spre poartă cu neîncredere, crezând că Firița glumește.

– Hai, hai mai repede că nu te mint, este Lisandru, iote vorbește colo, în vale, cu nea Costică al lui Nică !

– Taci mă, țață Firiță, din gură, ce-ți veni, nu ai de lucru, lumea nu își mai vede capul de treburi și îți arde de glume !

În timp ce Firița încerca să facă totul pentru a fI crezută, Ioana, brusc, a scos un țipăt. Îl zărise pe Lisandru. S-a deslipit de gard și a luat-o la fugă pe uliță la vale, zicând: „ Doamne, Lisandru e ! Veni Lisandru ! El este !” Ioana fugea și nu contenea să zică: „ Lisandru e, veni Lisandru !”

Ioana a ajuns la el și i-a sărit în brațe udându-i umerii cu lacrimi. Li s-a alăturat Costică al lui Nică și au pornit împreună spre casă. Lisandru mergea agale, împovărat de drum, îmbrăcat în salopete decolorate, cu pâslari în picioare și cu o raniță în spate.