Maria Ivanov: Oglinda

Maria Ivanov: Oglinda

O mie trei sute de oameni singuri

Când sunt singură acasă

îmi pun mereu

un fundal muzical

altfel, liniștea mă sperie

gândurile joacă tananica-n capul meu

când e prea multă liniște

de fiecare dată

aleg de pe youtube

heavenly intrumental hymns

care se difuzează live

întotdeauna live

niciodată înregistrări

este extrem de important pentru mine

să știu că

nu sunt singură

că mai sunt încă 1,3K care ascultă aceeași melodie

în același timp cu mine.

Citesc comentariile lăsate de oameni

pe youtube

las și eu unul:

„Hello, I am from Moldova” –

cam atât știu despre mine în engleză

„Salut, sunt din Moldova” –

cam atât știu despre mine și-n română.

Tricoul roz

Pe care nu l-am îmbrăcat

niciodată

stă în dulap

lângă tricourile tale

tricoul meu roz cu bretele

care azi nu mi s-ar mai potrivi

stă deasupra tricourilor tale

deschid dulapul des

pentru a vedea cât de armonios

stau tricourile noastre

pe raft

și amân să le arunc

la gunoi

Dentroterapie

am aruncat la gunoi

cămașa de forță

a bratelor tale.

în sfârșit pot respira

liber,

mi-am zis.

Matthew Silverstone recomandă

terapia îmbrățișărilor de copaci

și-aș fi făcut dentroterapie

dacă n-aș fi devenit

brusc

preocupată de poziția păpușii din porțelan

pe care o am de la tine.

am plimbat-o prin toate camerele

nici la baie nu i-am găsit

un loc potrivit

am revenit în dormitor

am pus-o pe orizontală

apoi pe verticală.

bibeloul a devenit enervant,

am dat cu el de pământ.

Oglinda

stau în fața oglinzii și

nu te văd

stau în fața oglinzii și

nu mă văd

tot ce mai deslușesc sunt

două puncte albastre, paralele,

în cădere liberă.

Originară din Glodeni, Republica Moldova, Maria Ivanov este cunoscută, printre altele ca și coorganizatoare a FILIT Chișinău și a Taberei de scriere creativă „Leonard Tuchilatu”.