– Eu sunt, i-am zis, străduindu-mă să-i câştig simpatia. Suspectați-mă doar de bunăvoință!

Fermierul, la fel de distant, mi-a întins mâna,  apoi a împins poarta,  încuind-o de două ori. Acum, întors către mine, cu ştiutul semn, mi-a făcut invitația să înaintez către casă. Au urmat destui pași într-o derutantă tăcere, umăr lângă umăr, pe aleea care urca abia perceptibil.

– Prima scrisoare m-a deranjat, mi-a reproşat.  Am citit-o atent și-am rupt-o. Într-o frază te-ai jucat cu toate cuvintele, de ce să te menajez, ți-ai îngăduit să-mi dai sfaturi, fără să fie  cazul. Pe cealaltă, recunosc, nici n-am luat-o în seamă!

Ajunși în fața ușii, Fermierul a deschis-o politicos. Casa lui are un antreu, două camere, mobilate cu gust, fiecare obiect crezi că a crescut pe locul în care se află, pereții sunt albi și goi. Într-o vitrină, ce imagine sugestivă!, este o ceașcă pentru cafea, așezată pe o farfurioară, alături necesara linguriță, lângă ele, cum altfel?, un singur pahar. M-a invitat să-i văd  şi cealaltă cameră, la fel, un pat, un fotoliu, un dulap, un televizor, un raft plin cu cărți și discuri, un covor ce îmbracă spațiul, iar într-un colț, aproape ascunsă, are o oglindă mare. Nu am putut să mi-l  închipui pe Fermier fudulindu- se în fața ei…

– Asta-i casa mea!

– E primitoare, i-am recunoscut,  dar el tăcea iar, la fel de agresiv, temător fiind văzându-i obrazul drept cum îi tresare  la intervale  scurte de timp.

– Să ne așezăm, m-a îndemnat și mi-a aşezat scaunul. 

– Suspectați-mă doar de bune intenții, eventual de ceva mai multă curiozitate. Sunt ziarist.

– Să fii sănătos, mi-a urat, deși eu mă așteptam să sară iritat că am venit să mă amestec în viața lui.

Nimic din toate astea, Călătorule, s-a ridicat de pe scaun gata să  anunţe, dăm drumul bucuriei, e ziua mea, nu pentru asta ai străbătut calea? 

– Pregătesc ceva ca pentru dimineață.  Durează puțin!

– Azi nu am niciun motiv să mă grăbesc…

– Asta e o exagerare. Cum nu ai de ce să te grăbești? Vezi cum te contrazici? Nu m-ai umplut tu de sfaturi: ”…Viața e una singură, trecătoare…” Parcă așa ai zis, nu? În ultimul timp am mai dobândit o calitate, e numai meritul meu, reţin doar ce îmi convine!

A pregătit singur masa, a pus tacâmurile, a mai adus un pahar, numai el știe de unde, a turnat tărie și a decretat:

– Când îți trebuie ceva, te servești. Să nu mă crezi o gazdă acră, e mai bine așa, mă scutești de drumuri,  n-am de unde să ghicesc ce dorești!

Mi-am adus aminte de trusa de șurubelnițe şi înainte de a ciocni am scos cutia din buzunar, oferindu-i-o. Fermierul  a desfăcut-o tacticos, însă în  loc să-mi mulțumească, m-a ironizat fin:

– Era singurul lucru care îmi lipsește!

– La mulți ani, viață…

– Nu acum. Cât ai dat pe minunea asta?

– 1211 lei fără cincizeci de bani, i-am răspuns, stai că am dovada printr-un buzunar, şi am început să mă caut. Nici tonul nu i-a fost indiferent şi a intrat uşor în joc.

– Zăăău!, s-a prefăcut că mă ia în serios. De ziua mea îți doresc tot ce vrei, în plus,  pe cât posibil, să ai șansă!

Am golit amândoi paharele în acelaşi timp şi Fermierul le-a umplut imediat.  ”Lipsește ceva”, a constatat, pornind  spre cealaltă cameră, aducând în brațe un pick-up.

-Să-mi spui ce muzică preferi, am toate genurile, mie îmi place, cel mai mult, Balada lui Ciprian Porumbescu. Oricât aș asculta-o, indiferent în ce moment al zilei, nu mă satur… Pot argumenta din ce mi se trage, însă nu e cazul, ţine de o  întâmplare care mă însoţeşte prin timp! Am certitudinea, nu te înconjor cu amabilități, că ești stăpânit de o mare poftă pentru viață. În sensul bun al cuvântului. Exagerez?

– … Este una singură, atât de trecătoare…

     – Să nu picăm în disperare, a cerut, chiar și când apusul este  aproape, în ceea ce mă priveşte! Poate ai auzit sau nu, cât suntem, atât rămânem!

– Sună a maximă, i-am zis,  ridicând, poate mult prea amical, paharul.

– Eu nu-mi fac acoperiș din cuvinte. Un singur lucru îți cer, să nu mă toci cu întrebări.  Presupune că ești în ziua ta liberă. Dacă am fost de acord să te primesc, deși nu ți-am trimis scrisoarea așteptată, află că am cedat, lasă-mă să spun așa, dintr-un motiv pe care poate  nu o să-l afli niciodată!

(Fragment din romanul, aflat în lucru, cu acelaşi titlu)