Îmi sună poștașul îndelung la ușă

să-mi povestească noutățile din cartier,

nescrise ca și scrisorile de amor

din ziua răsărită cu noaptea în cap.

S-au limpezit apele pe râu, îmi spune,

și s-au schimbat destinele,

pentru două zodii se deschid porțile norocului

căci apele tăcute au prins glas

și oglindesc fantomele trecutului.

Povestea lui nu-i lipsită de farmec

și nici de suspans.

În lumina vie a râului se vede

uneori chipul șters

al fetei din colțul străzii

care s-a aruncat de pe pod

fascinată de adâncuri.

Atunci apele se despart,

curgerea lor se despică în două șuvoaie,

unul spre mare, altul spre izvorul ascuns.

Imaginea fetei se rupe și ea în două

alunecând în labirintul întunecat

al apelor care tac pe vecie.

Sunt martori, îmi spune poștașul,

și nu e doar o bârfă locală,

că prizoniera din ape

a înotat o vreme luându-se

după semnele valurilor

spre mijlocul râului,

în contra curentului vremii

căutând poarta promisiunilor.

Apele apoi s-au limpezit

și s-a făcut seară, apoi noapte

și îngroziți, martorii, jură

că luna a devenit portocalie și clară

că s-a rostogolit în ape arzând.

Ferește-te de apele liniștite

îmi spune poștașul lăsând

pe pervazul ferestrei facturile lunii

care tocmai a trecut fără dovezi

că s-ar mai reîntoarce.